Love Of Hate (BTS f.f.)

capitolul 6.M-a salvat?

Am mers la cabana lui Namjoon şi Jimin. Restul erau deja acolo. L-am îmbrăţişat pe Hosek, apoi am aşteptat să pornim.
-Azi mergem pe munte! Am văzut un drum ieri care duce spre vârf!-Zise Jimin. Cel mai bine e că vom fi în loc public, deci Tae nu mă va rănii.
Am mers lângă Jae. Ea a văzut că am ceva şi a zis:
-Hee, azi la cabană, când încercam să deschidem uşa, ce făceai tu cu Tae?
-M-a ameninţat, cu faptul că dacă nu îl las în pace pe Jungkook mă va răni, că cică el nu are nevoie de piţipoance care să se joace cu el.
-Atât?
-Şi m-a împins în perete ţinându-mă de bluză.
-Ce? Trebuie să îi spui lui Jungkook dacă mai face asta! Dacă îl placi nu trebuie să-ţi pese de ce zice Tae.
-Ştiu Jae, dar daca mă răneşte iar?
-Atunci va trebui să ştie şi Jungi neapărat! Nu trebuie să îl laşi să te rănească iar.
-Cine să o rănească?-întrebase o voce din spatele nostru care aparţine lui Suga.
-Nimeni!-Zise Jae şi am mers mai departe.
Hoseok tot făcea poze cu peisajul.
Eram la jumătatea drumului când Tae a venit lângă mine şi Jae. M-am tot îndepărtat de el, de frică să nu-mi facă ceva. Am ajuns aproape în vârf când drumul se închise. Trebuia să ne întoarcem. Aşa am şi făcut. Am avansat vreo 5 metrii, când mi s-au desfăcut şireturile. M-am oprit din drum şi le-am legat. Restul au mers mai departe. După ce le-am legat m-am pregătit să plec, dar am vrut să fac o poză cu peisajul de mai aproape. Ştiam că e periculos, dar tot am vrut poza. M-am apropriat cât am putut, şi am ţinut camera. Nu se vedea bine, deci m-am mai apropriat, eram pe o zonă cu gheaţă, am făcut poza, şi  m-aş fi întors la ceilalţi, când am alunecat pe gheaţă. M-am prins de o creangă. Eram atârnată. Ca în filme. Am încercat să mă ridic. Am strigat după ajutor. Dar nu a mers. Nu mă miră, poate după atâta timp sunt deja acasă. Am tot ţipat şi ţipat după ajutor. Am auzit o voce care a zis : Vin acum! Era Tae. Niciodată nu m-am bucurat atât să îl văd pe Tae.
-Am văzut că ai căzut acum 5 minute, dar mi-a fost lene să vin.-Zise Tae râzând, apoi m-a ajutat.
-Ha ha ha. Foarte amuzant.-ziceam eu cu sarcasm.
-Pentru asta vreau in sărut prinţeso!-Zise el râzând.
-Cum să nu, mai bine sar singură.
În drum spre casă în mare parte era linişte. Era ciudat. Tae nu mă tachina.
-Tae!? Ce e cu tine? Nu mă tachinezi. Ce ai băut?-întrebasem râzând.
-Nu îmi vine să o fac. Mă gândeam la ceva.
-La ce?-întrebasem.
-Păi la noi. Adică dacă ai fi căzut de pe munte. Nu te-aş mai fi văzut.. şi nu aş vrea să mori. Pe cine aş mai tachina?
-Găseşti tu pe cineva. Nu e de parca ţi-ar păsa că mor.
-Îmi pasă... pentru că.....