Curcubeul interzis

1. Careul

   Totul a început într-o călduroasă zi de toamnă (mă rog... cât de călduroasă poate fi o zi de toamnă...) era începutul clasei a patra și toți eram așezați în careu în fața școlii. Învățătorul nostru, un om care pe atunci îmi părea că are lejer peste 2 metri înălțime ne privea pe toți, de sus, cu niște ochi ca de mamă. Era un bărbat care era mereu îngrijit, își purta părul dat pe spate și avea mereu mustața îngrijită, mustață de un negru fascinant de închis în care te puteai pierde cu ușurință, aproape un vantablack. Forma sprâncenelor sale îl făceau să pară un om dur, rău, dar odată ce îl cunoșteai îți puteai da seama că stai de vorbă cu un om cu un suflet minunat, care nu ar fi putut rănii nici o muscă.

   Clasele erau așezate în ordine alfabetică în careu, în primele rânduri fiind clasele mici, iar în ultimele rânduri cei din clasele terminale, astfel în primul rând erau clasele întâi A, B, C, D, urmate de clasele a doua, apoi a treia și tot așa pana la a opta. Astfel clasa mea (4B) era chiar lângă 4A, iar 4C lângă 4D. Lângă mine s-a nimerit să stea un băiat pe care până atunci nici nu îl observasem. Era mai înalt decât mine (oricine era mai înalt decât mine), avea un breton lung care îi acoperea unul dintre ochii lui minunați de un căprui perfect cu nuanțe ușoare de chihlimbar. Fața lui era parcă desenată: avea buzele cărnoase, dar în același timp discrete, nasul nu era nici prea mic, nici prea mare, ci perfect construit pentru fața lui, ah, și să nu uitam de acea formă splendidă a feței, acel jawline divin. Mă holbam la el de parcă ar fi fost un înger și mă gândeam cum de nu l-am văzut până atunci. Nu m-am putut abține, voiam să aflu cu orice preț cum îl chema pe acest cavaler. Uitându-mă prin mulțime, îl zăresc pe un prieten foarte vechi care din fericire pentru mine era chiar în clasă cu acest Mr. Perfecțiune. Fac cumva și mă furișez până la el, astfel încât învățătorul meu să nu observe că am părăsit „formația". Ajuns lângă MI (acel prieten vechi), sar pe el ca un obsedat de atenție ce eram și îl întreb direct, dintr-o răsuflare, fără nicio jenă: „Cum îl cheamă pe tipul ăla?". El privindu-mă foarte dezorientat, își întoarce capul în direcția spre care arătam eu cu mâna și spune: „ Cel de acolo din față? Este AR ".

   Careul a luat sfârșit, iar ceremonia de deschidere a anului școlar urma să continue în clase, unde învățătorii strigau cataloagele, prezentau noii elevi transferați și alte prosti de genul ăsta. Eu nu mă putem gândi decât la AR, la fața lui perfectă și la eleganța cu care acesta aștepta să se termine odată discursul mult prea lung al directoarei. După câteva momente am realizat că perete-în-perete cu clasa mea era chiar clasa lui (coincidență?)

   Am ajuns acasă. Stăteam la 5 minute de mers pe jos de școală, într-un apartament cu trei camere, destul de spațios. Eram singur acasă. Ai mei erau la muncă, iar soră-mea la grădiniță. M-am așezat pe canapea, mi-am pus un pahar de suc și atunci m-am întrebat pentru prima oară: „ Oare... sunt gay? "