Curcubeul interzis

2.Ora de sport

Clasa a patra a trecut surprinzător de repede. Îl vedeam zilnic pe AR pe holul școlii, nu pierdeam nicio ocazie să îi admir zâmbetul superb, acei dinți prefecți alineați, drepți și albi ca spuma laptelui. Dar după cum spuneam, clasa a patra a trecut mult prea repede și până să îmi dau seama m-am trezit in a cincea.

Domnul nostru învățător a fost înlocuit de un diriginte pe care il vedeam destul de rar. Era profesor de sport, avea „cabinetul" undeva la etajul sălii de sport și stătea acolo mai tot timpul, deci nu prea dădea pe la noi prin clasă doar atunci cand erau ceva probleme sau la „ minunatele " ore de dirigenție care parcă nu se mai sfârșeau. Stiu că ora de dirigenție ar trebui sa fie o oră lejeră, in care sa discuți cu dirigintele despre clasă, despre eventualele probleme apărute si alte chestii, dar la noi nu era așa. Dirigintele nostru avea o carte cu care ne tortura la fiecare oră de dirigenție. Chema pe cate un elev in fața clasei să scrie niște întrebări pe tablă, iar ceilalți trebuiau sa scrie răspunsurile pe foi (erau ceva întrebări de personalitate asemănătoare cu cele de pe clopoțel). În alte ore ne citea ceva povestioare care conțineau cate o morală. Într-o zi ne-a dat să scriem continuarea unor versuri dintr-o poezie de Coșbuc pe care nu o știa nimeni. Versurile (partea pe care ne-a dat-o el) erau așa: Azi am să-ncrestez în grindă /Jos din cui acum, oglindă! /Mama-i dusă-n sat! Cu dorul... . Eu normal că nu am scris nimic, dar colegul meu de bancă, folosindu-și puțin imaginația a reușit sa creeze o capodoperă literară pe care și în zi de astăzi mi-o mai amintesc si care suna așa:

Azi am să-ncrestez în grindă -

Jos din cui acum, oglindă!

Mama-i dusă-n sat! Cu doru,

Doru vine cu tractorul

Și mă calcă.

Profu' de romană a fost foarte amuzat cand dirigu' i-a arătat acele versuri. Oh! Era sa uit sa va spun că in clasa a cincea am avut cel mai tare prof' de romană si cea mai tare profă' de engleză ever. Amândoi erau foarte tineri, dar știau sa isi facă treaba. La orele lor te distrai mereu, dar si învățai. Țin minte că de 1 Iunie câțiva copii din clasă am mers cu ei să ne dăm in carusele. (Câți dintre voi v-ați dar vre-o dată cu profesorii in carusel?) În fine, să revenim la oile noastre.

În a doua sau a treia săptămâna din primul semestru al clasei a cincea ni s-a schimbat orarul. Aveam sport cu dirigu' de doua ori pe săptămâna, lucru care nu ma prea încânta. Nu sunt genul de băiat care să se omoare după sport, prefer să stau toată ziua tolănit in pat, dar nu aici am vrut sa ajung. Ideea este ca orele noastre de sport s-au nimerit sa coincidă cu orele de sport a celor din 5A, adică clasa lui AR. Spre fericirea mea puteam sa îl văd pe „micul meu prinț" doua ore întregi fără sa par a fi obsedat. Orele de sport brusc au devenit orele mele favorite. Stăteam pe bancă cu fetele si mă uitam cum prințișorul meu juca football cu băieții, băieți pe care nu îi suportam. De asemenea, spre deosebire de o colegă de-a mea despre care știam că are crush pe AR, eu puteam sa îmi văd prințul de două ori pe săptămâna în vestiar, schimbându-se. Momentul în care își dădea tricoul jos și își arată pătrățelele era momentul in care respirația mea se oprea si ma simțeam în al 9-lea cer.

Într-o zi, după ora de sport, eu am rămas ultimul in vestiar. Toți colegii mei plecaseră, inclusiv AR. Eu il așteptam pe un prieten din clasa a șasea sa termine orele. Când am ieșit din sala de sport și mă îndreptam către școala, acolo unde urma să ma întâlnesc cu acel prieten, dau peste AR care se întorsese in sala de sport pe motiv ca și-a uitat ceva. Eu mă grăbeam destul de tare să ajung în fața școlii și am decis să nu stau după AR pentru că oricum nu m-ar fi băgat in seama, nu a făcut-o niciodată (până atunci). Nu am apucat să fac doi pași, iar din spatele meu se auzii un strigăt: „ Cezar! Stai puțin! " cand am auzit, am înghețat. Era chiar prințul meu cel care mă striga. Eu surprins, dar in același timp in extaz, m-am întors spre el si il priveam cu cea mai mare atenție.

- Stai să îmi iau tricoul din vestiar. Trebuie sa iti spun ceva. a spus el

Normal ca am așteptat, nu puteam să dau cu piciorul unui moment ca ăsta. După ce s-a întors a continuat:

- Ai aflat vestea?

- Nu. Ce veste? întreb eu foarte mirat (nu atât de întrebare, cât de faptul că vorbește cu mine)

- Niște fete din clasa a 7-a au făcut niște chestionare si le-au împărțit prin școală. In urma lor, printre altele, s-a decis că noi suntem cei mai drăguți băieți din școală.

M-am topit... nu știam dacă asta este adevărat sau era doar un mod prin care el să se facă observat (nu ca ar fi fost nevoie de ceva ca sa se facă observat)

- Ești sigur că este vorba despre mine? ( sa fiu sincer, arătam ca un cartof cu păr în clasa a 5-a)

- Da, sunt 100% sigur

- OK... dacă tu spui...

- Bine, tre' să plec. Ne mai vedem.

AR a plecat, eu am rămas vreo 5 minute pe loc digerand informația. Nu știam ce să cred despre acel sondaj sa ce-o fi fost, dar de un lucru eram sigur acum: sunt gay. Dar oare și AR este?