Mihai Eminescu este unul dintre cei 4 mari clasici ai literaturii române alături de Ion Creangă, Ioan Slavici şi Ion Luca Caragiale, acesta fiind cunoscut de către literatură ultimul mare romntic universal.
Opera eminesciană reprezintă un univers imaginar aparte cuprinzător şi original, care îmbină tema şi motivele romantice cu elementele autohtone aparţinând specificului naţionl. În creaţia eminesciană dragostea şi natura sunt teme complementare. Astfel cadrul îndrăgostiţilor devine o stare care reflectă sentimentele eului liric. Din punct de vedere structural lucrarea este alcătuită din 6 catrene ce urmăresc evoluţia unui adevărat ceremnial al iubirii. Poezia dorinţa este o idilă care face parte din categoria creaţiilor dedicate Veronicăi Micle.
Titlul sugerează dragostea proiectată către viitor o aspiraţie spre împlinire , spre un ideal greu de atins.
În prima strofă a poeziei reprezintă un cadru natural, real compus din elemente specific eminesciene ex. izvorul care tremură pe prund
În a 2-a strofă este reperzentată apropierea celor doi îndrăgostiţi.
În a 3-a strofă se continuă ceremonialul iubirii într-un joc al gesturilor tandre ex. "pe genunchii mei şede-vei" , care se desfăşoară în singurătate * vom fi singuri , singurei*
În a 4 -a strofă se continuă ritmul iubirii. * lasă pradă guri mele ale tale buze dulci*
În a 5 -a strofă surprinde motivul visului ca trăire maximă a idealului de iubire * Vom visa un vis ferice* Natura întreagă vibrează cu stare profundă de fericire a celor 2 îndrăgostiţi.
În strofa finală se identifică motivul somnului perceput ca un semn a unei stări profunde de fericire.
De asemenea remarcăm prezenţa în poezie, a motivelor romantice specific eminesciene : codrul, izvorul , teiul dar şi a motivelor romantice universale * somnul şi visul* văzute ca stări ce semnifică împlinirea iubirii ideale.
În concluzie idila eminesciană *Dorinţa* aspiră către armonia eternă a universului însuşi.
