a c o l o

c

   Jung Hoseok auzea muzica bubuindu-i în timpane, aproape gata să i le spargă, dar nu avea să se plângă. Decât altceva, ăsta era zgomotul pe care îl prefera. Distracția. Era sângele ce îi curgea prin vene. Sau poate era tot lichiorul pe care îl înecase la bar. Barmanul era sexy.

   Se ridică de pe scaun. Era amețit, poate chiar mai mult, dar tot se mișca. Spre ringul de dans. Spre tinerii ce își lăsaseră viețile de zi cu zi la intrare, dădură pe gât câteva pahare de ceva, și acum se balansau mai mult sau mai puțin obscen în mijlocul încăperii înalte cu bări de fier în jurul cărora se mișcau fără rușine bărbați ce trăiau din asta și din turele de după ce petrecerea era gata.

   Găsi pe cineva. Era un băiat. Era slab. Era aproape dezbrăcat și se chinuia să își tragă cămașa pe umeri în timp ce își mișca șoldurile, urcat pe o masă. Mai multe persoane îl înconjurau, balansându-se pe lângă masa lui, privindu-l cu capetele date pe spate și cu ochii vrăjiți.

   Și Hoseok era vrăjit. Și îl voia. Îl voia atât de tare.

   Băiatul se întoarse cu fața la el într-un final și îl observă. Îi făcu cu ochiul, se mai jucă puțin cu cămașa, își mișcă șoldurile. Iar Hoseok fu împins spre el de propriile nevoi și de furnicăturile pe care le simți peste tot pe piele, dar, mai presus de atât, în pantaloni.

   Porni spre masa lui. De acolo de sus, tânărul arăta prea tânăr, poate încă nici măcar major, dar lui nu îi păsa. Îl voia. Pentru că semăna atât de mult cu el. Cu Yoongi. Și îl voia pe Yoongi.

   Voia să îl mai sărute pentru ultima dată.

   Voia să îi mai țină mâna pentru ultima dată.

   Voia să îi spună ultimele cuvinte.

   Dar Yoongi nu era acolo. Acolo era doar tânărul ce coborî de pe masă imediat cum îl văzu, și, cu un rânjet pervers ce promitea multe, îl trase de mână.