a c o l o

o

   Pereții erau prea albi.

   Perdelele erau prea murdare.

   Cearceafurile erau prea șifonate.

   Podeaua era prea plină de haine aruncate la întâmplare în diminețile în care Hoseok nu avea chef să le pună înapoi în dulap.

   Casa lui era prea goală. Pentru că era doar el acolo. Câinele lipsea. Yoongi lipsea. Ultima fărâmă de viață din acea casă era acum suflată de vânt afară, pe fereastră. 

   Hoseok se strâmbă și oftă. Se lăsă să cadă pe pat. De data asta era singur, nu mai era nimeni care să îi încălzească patul. Iubitul lui nu mai era. Și nici vreo panaramă agățată prin barurile pe care le frecventa. Deși parcă se simțea puțin bine că nu mai venise acasă cu un alt străin. Pângărise destul patul pe care Yoongi îl binecuvântase cu simpla lui prezență printre cearceafuri, în pijamalele sale albastre și largi, cu Holly în poală și telefonul în mână, așteptându-l.

   Acum nu-l mai aștepta.

   Nu îl mai aștepta de ceva vreme. Îi spusese clar că acolo nu era casa lui, că el nu mai voia să stea. Și Hoseok înțelesese. 

   Acum, nici lui nu-i mai plăcea acolo.

   Voia un alt loc. Un alt 'acolo'. Un 'acolo' în care să se simtă bine, și până acum găsise doar cluburi. Doar țigări, doar alcool, doar curve, doar jocuri de noroc. Și dacă asta nu îi distrugea lumina din suflet, atunci nu știa ce altceva o făcea. 

   Încă de mic îi plăcuse dansul. Și încercase să danseze. Încă încerca să danseze, chiar dacă nu mai făcea cursuri de dans și nu mai mergea la concursuri. Chiar dacă Yoongi nu mai era acolo să îl încurajeze. Hoseok dansa prin cluburi. Și paturi. Și prin viață.

   Hoseok dansa aici.

   Hoseok dansa acolo.

   Hoseok dansa pe unde putea, un vals lent în vis, și un tango pasional cu proprii demoni.

   Acolo, pe patul său moale acoperit de cearceafuri murdare și deranjate, Hoseok se lăsă să adoarmă în pași de dans.