ex abrupto

aer greu de respirat

cred că am halucinaţii. îmi e frică să scriu despre omul spânzurat pe care îl văd în copac şi despre pământul care şopteşte apocaliptic când păşesc, iar atunci când ridic talpa piciorului e ca şi o groapă cu oameni disperaţi care nu vor să fie înghiţiţi de vii. cel care se plimbă prin cimitir cu o lopată pe umăr mă fascinează, căci atunci când îşi spune „într-o zi, voi accepta ce am făcut"  apare, brusc, un ştreang în aer lângă el, iar atunci când îşi zice „pentru acum, accept cine am devenit" frânghia dispare. încearcă să îşi ceară iertare şi îl văd cu capul în mâini în cavou. nu ştiu pe ce linie stă, dar de aici arată la fel. arată ca şi mine atunci când vreau să dispar şi nu reuşesc, ca şi atunci când vreau să mor şi nu am curajul să o fac. nu vreau să mor şi tu să trăieşti, dragoste. nu. nu, c-am să zgudui moartea din temelii, atunci. nu ştiu ce convulsii simt în piept de ceva vreme, dar îmi e scârbă să spun cuiva. nu am cum. ştiu că urma să ajung aici, dar nu m-am văzut niciodată atât de distrusă. mă făce să râd că inima mi se va opri vreodată, căci e a ta, dar e şi mai sfrijită de când te cunosc. e a ta şi nu pot să mor fără tine, căci te vreau prea mult. dacă trebuie să îmi strâng inima în piept ca să mai reziste şi să mă târăsc pe genunchi ca să ajung la tine, eu am s-o fac, dar trebuie şi să îmi muşc pielea cu dinţii până doare ca să îmi dau seama că tu nu o să vii niciodată.

cred că am halucinaţii. dacă stau într-un loc câteva secunde şi întorc capul când plec, văd o faţă. e mereu o altă faţă, nu e niciodată aceeaşi. nu ştiu ce înseamnă, cred că sufăr de personalitate multiplă. sunt doar eu, dar altfel, şi sunt mereu la extremităţi. sunt instabilă mintal şi nu mă descurc cu mine şi îmi e dificil să ţin ceva în ordine. dacă vreau să traversez camera noaptea, nu pot să o fac fără să nu se adune spiritele în jurul meu. nu ştiu întotdeauna ale cui sunt, de unele mă tem. cred că sunt oameni cărora le-am greşit, şi anume fiecare om din viaţa mea. nu ştiu ce vor, dar singurătatea e şi mai apăsătoare. nu pot să repar nimic, ştiu că nu pot. încerc, de fapt, să mă refac pe mine, şi o fac doar pentru el, doar pentru el. încerc să mă construiesc, pentru că ştiu că şi el are nevoie de un loc al lui. pentru tine, dragoste, orice. îmi e indescriptibil dor de ochii tăi şi mâinile îmi sunt neliniştite, dar ştiu că nu vei fi acolo. am nevoie de tine ca să mă simt întreagă, de ce nu înţelegi? nu mă pot face bine atât de repede. am nevoie de tine pentru asta, de ce nu înţelegi? nu uita de mine, pentru că încep să mă simt şi mai ireală.

mi-am făcut curaj şi de două zile ascult cigarettes after sex. nu am îndrăznit până acum, simţeam că mă strânge cineva de gât, chiar dacă pământ am fost mereu. februarie sau martie? încep să mă pierd şi vinul e gata. e a treia sticlă pe care o termin în ultimul nu ştiu cât timp. simt că îmi linişteşte ţipătul din mine care, uneori, îţi are vocea, dragoste.