Oxigen si Mercur

grupul

Am iesit din clasa, inca morocanoasa pentru ca nu suport sa fiu trezita dimineata.
Mikey nu se uita la mine, nu s-a uitat toata ziua. Nu m-a salutat, n-am vorbit. Au trecut sapte zile. Mi-e din ce in ce mai greu sa-i fac fata. Am inteles ca nu mai are nevoie de mine, iar eu incerc sa mimez acelasi lucru. Incerc sa-i demonstrez ca intotdeauna doi ar putea sa joace jocul asta.

Daca mi-am cerut scuze?

Normal ca am facut-o!

Am crezut ca amandoi tinem la prietenia asta intr-un mod unic, special. Se pare ca n-a mai ramas nimic din ea.
Nina ma bate pe umar, scotandu-ma din meditatia mea asupra prieteniei.

-Hey, mergem in spate? Ma intreaba curioasa, ochii ei cercetandu-ma.
Dau din cap aprobator, absenta insa. Nu am nevoie de el, nu am nevoie de nimeni. Pot sa-mi fiu singura umarul pe care m-as putea sprijini. Pot sa fac asta. Acum sunt mai stabila si chiar sunt pozitiva asupra chestiei asteia. As fi iesit singura din asta orice as fi facut. Imi asum, mi-am asumat-o si fata de el. Da, am gresit. Da, stiu ca nu-i va trece asa usor. Dar m-a lasat balta. M-a lasat singura, cand nu credeam ca o va face.

Ajungem in spatele scolii si simt ca Nina ma priveste suspect. Nu stie ce se ascunde in interiorul meu si nici nu-mi doresc sa stie, nici ea, nici grupul.

Grupul. E numai vina lor ca ma aflu in situatia asta, dar ei habar nu au. Ticalosii! Cum au putut? M-au distrus, atat pe mine, cat si prietenia mea cu Mikey. El era tot ce aveam.

Imi aprind o tigara, in timp ce ma asez la o masa, Nina asezandu-se in fata mea.

-Esti ok? Pari foarte ganditoare azi. Privirea ei devine si mai ingrijorata cand vede ca ma uit in gol.

Murmur un "mhm" si ma concentrez pe a-mi fuma tigara. Aceasta doar ridica din umeri si ma lasa sa ma afund in continuare.

Nu am nevoie de noi, dar cum m-as putea descurca asa cand mereu a fost despre noi.

Ma pricep la povestea asta, jur. Sper sa va placaaaa si sper sa se inteleagaaaa, pup.