Oxigen si Mercur

fara tine e...gol

-Hai sa cantam ceva! Spun in soapta si ma aplec spre Mikey.

-Shh, e ora, nu putem canta acum, rade si se apleaca si el spre mine, distanta dintre noi diminuandu-se.

Pufnesc si ma intorc cu fata catre tabla. Ma plictisesc si Mikey vrea doar sa fie atent. De ce e asa plictisitor? Imi dau ochii peste cap la propriul gand si ma intorc din nou la el.

-Cand ai zis ca e meciul? Intreb si imi arata ora trei, apoi imi face semn sa tac.

Chicotesc si ma intorc cu fata la tabla. Baiatul asta e un mare nenorocit, norocul lui ca e amuzant.

* *
*

Inceteaza sa te mai uiti la el! O sa te vada si o sa te considere mai ciudata decat esti deja.

Constiinta mea are in plan azi sa ma faca sa ma simt mai rau ca de obicei. Azi s-a aliat cu Mikey. Scopul? Sa ma faca de tot rahatul.

Imi iau cartile si ma indrept spre laboratorul de biologie. Ma pregatesc mental pentru asta. O singura persoana sta langa mine si deja se stie cine e.
Mikey era deja asezat in obisnuita banca, dar ceva era schimbat. Se uita la mine. Ceva ce n-a mai facut de foarte mult timp. Incerc sa nu ma holbez si eu, asa ca ma asez langa el ca si cum ar fi prima oara cand il vad.

-Stii, spun si incerc sa ma concentrez mai mult pe ceea ce scriu, fara tine e ciudat. Imi trag nasul, stapanindu-mi lacrimile. Nu sunt obisnuita sa stau atatea luni fara sa vorbim sau fara sa ne bagam in seama, soptesc, dar nu mai spun nimic apoi, stiind ca nu-mi va raspunde.

A deschis gura pentru a zice ceva, dar a inchis-o la loc. Probabil ca nici un cuvant nu avea sa iasa si in continuare nu ma obisnuisem cu asta.  Se uita in ochii mei si sper ca poate vedea cat de goi sunt. Sunt absolut secati de atatea lacrimi si durere.
Eram singura, foarte singura. Si toata lumea vedea asta.

-O sa ma mut din banca asta, si dintr-o data privirea lui s-a indepartat de a mea, din nou. Du-te sa stai cu prietenii tai, eu nu am ce cauta cu voi.

Nu zic nimic, pentru ca absolut tot ce spune ma socheaza. Nu stiu cine a devenit monstrul aici.