Oxigen si Mercur

grupul e unit si impotriva ta

-Bun, cine e la rand la iesit la tabla? Aud vocea profesoarei de matematica, ce rasuna in toata clasa.
Ma ridic cu capul plecat si o expresie neutra cu privirile tuturor colegilor atintite spre mine. Nu ma intelegeti gresit, imi place sa ies la tabla, dar nu in acest moment. Incep sa scriu ce imi dicteaza doamna profesoara si ma uit ciudat la exercitiu, ca mai apoi sa-mi intorc privirea fix spre Mikey.

Nu te mai uita la el, o sa te desconcentreze.

Imi musc buza si ma intorc cu fata spre tabla, incercand sa rezolv exercitiul. Dupa multe tipete si interventii ale doamnei profesoare si rasete ale colegilor, inclusiv ale grupului, ma duc la locul meu.
La sfarsitul orei, imi inchid ghiozdanul si dau sa plec, dar Paul ma opreste.

-I-am zis si lui Mikey, dar mama, ce mai show a fost ora asta! Rade incontrolabil si tare, facandu-ma sa inghit nodul format in gat.

-Doamne, am crezut ca o sa te ia la bataie! Exclama Christie, prefacandu-se socata.

-Da, da si eu am crezut la fel, pe cuvant! O aproba si Nina, cat si restul grupului.

-E ok, ma bucur ca s-a terminat, murmur si trec pe langa ei, incercand din rasputeri sa-i ignor si sa-mi stapanesc lacrimile.

Imi simt respiratia greoaie, in timp ce ies in curte si il zaresc pe Jonathan.

-Lily! Arati ciudat, s-a intamplat ceva? Esti bine? Spune, privindu-ma panicat si da sa ma priveasca in ochi, dar nu-l las sa-mi vada privirea inlacrimata.

-Nu acum, Jonathan, sunt obosita, ma duc acasa, soptesc si las un suspin sa-mi scape printre buze.

Trec si pe langa el, iar in spatele meu acesta ii vede pe cei cinci amici razand, grupul. Nu zice nimic, acestia uitandu-se si la el si incepand sa rada isi mai tare. Jonathan vine dupa mine, prinzandu-mi incheietura.

-Doar nu o sa-i lasi sa te calce asa in picioare, nu-i asa? Ma intreaba, iar o incruntatura isi face prezenta pe fruntea sa.

Imi smucesc mana din stransoarea lui, fugind spre poarta scolii, dar ma ciocnesc de nimeni altul decat Mikey. Imi ridic privirea, intalnindu-i ochii caprui, ce afiseaza o urma de ingrijorare. Isi aseaza mainile pe bratele mele, intrebandu-ma din priviri daca sunt bine. Dau din cap ca nu si incep sa plang si mai tare atunci cand si el observa grupul. Imi duc mana dreapta la gura, incercand sa-mi stapanesc plansetele si sa ajung cat mai repede acasa, lasandu-i pe Jonathan si Mikey in spate.

Cel mai bine e sa ramai singur, asa stabilisem si acum treisprezece luni.

Ma simt melancolica chiar daca prietenia mea cu "Mikey" incepe sa se repuna pe picioare. Nu stiu, ma simt eu rau. Sper sa va placa.