Different Melodies

Capitolul 4

   -La naiba, am şuierat. Tocmai ieşeam de la duş şi eram gata să fac cunoştinţă cu podeaua udă. Nu mersi. 

   -Tessa, ce naiba faci? Acuma croşetezi prosoapele? strigă amuzată şi nervoasă Renee din cameră. Mi-am muşcat limba ca să nu-i spun nimic prea sarcastic şi am ieşit din baie în halatul meu pufos cu ursuleţi. Renee stătea pe canapea în propria-i ţinută dubioasă. Purta şi ea un halat, dar al ei avea o faţă mare de pinguin care se holba la tine. Mi-am privit ursuleţii. Daca eu eram cea normală, eram ciudate rău.

   -Du-te, i-am spus, aşezându-mă în locul ei şi începând să-mi usuc părul. După vreo două minute, claia mea de păr castaniu cu reflexii aurii era la fel de udă. Am continuat perseverentă şi am reuşit într-un final glorios să usuc bestia. Mi-am pieptânat claia şi chiar a început să arate ca părul normal. Ura!

    Se auzi un telefon bâzâind pe undeva. M-am apucat să-l caut, sperând că nu era mama. Da, fugi de-aici. Ce noroc pe capul meu!

   -Alo? am răspus reticentă.

   -Hei, puştoaico!

   Mai sa mori de fericire, nu alta. Tata era genul meu de om. Nu boscorodea despre peisaj, deşi era biolog. Trecea direct la subiect.

   -Cum e acolo? mă întrebă el.

   -Am o scorpie de Acvilă pe post de profesoară de muzică, am anunţat trecându-mi mâna prin păr. Era moale şi mătăsos. Şi am jucat volei.

   -Vai, sper că bietul sau biata copilă e în regulă, se agită el.

   -E un el. Stai liniştit tată, Michael e băiat cu capul tare, am râs. O sa supravieţuiască.

   -Am înţeles, zicea el, controlându-şi hohotele de râs. Acvilă profă de muzică. Băiat cu ochiul vânăt. Altceva?

   -Nu prea. Internatul Melody pare un loc liniştit cu câteva mici excepţii.

   Cât de rău mă înşelam.

                                                             ***

   Noaptea în munţi era ceva magic. Stăteam în pat, privind afară prin veluxul din acoperişul uşor înclinnat. Camera comună era ca un fel de living, alte două cămăruţe fiind dormitoarele noastre. Auzeam sforăitul uşor al lui Renee prin zidul nu tocmai gros. M-am gândit la prima mea zi de şcoală. Să recapitulez:

1. Cel mai probabil aveam deja o inamică nebună care credea că băiatul frumos de mori, cu ochi albaştri ca cel mai albastru albastru, îi era iubit.

2. Aproape că-l omorâsem pe băiatul de la punctul 1.

3. Găsisem un alt obsedat de muzică, poate chiar mai nebun decât mine, dacă asta pare posibil.

4. Profesoara de muzică era o pasăre de pradă. (EU eram prada)

şi 5. Abia dacă mâncasem ceva.

   Am închis ochii într-o încercare eşuată de a adormi. Nu ştiam ce era cu mine, dar nu păream să-mi găsesc locul. Mă tot foiam şi ma întorceam şi ma suceam.... Pe la 12 am aţipit.

   Eram îmbrăcată într-o rochie mov-deschis şi în jurul meu o sală de bal magnifică strălucea aurie. Dansam cu cineva. M-am uitat în sus să văd cine era.

   Michael îmi zâmbea. Ochii lui păreau anormal de albaştri în lumina candelabrelor sofisticate. În jurul nostru, lumea se învârtea pe ritmul uşor al melodiei. Era una cântată la pian, notele dulci purtându-ne prin încăpere îmbrăţişaţi. O ştiam sigur, însă nu-mi puteam aminti numele.

   -Melodia, am şoptit. O ştiu...o ştiu. Încercam să-mi amintesc numele, dar acesta îmi scăpa printre degete.

   -Nu te gândi la asta acum. Doar dansează.

   Nu, el nu înţelegea. Melodia era importantă pentru mine. Nu ştiam de ce, dar îmi aminteam că eram fericită de fiecare dată când u auzeam, aşa că trebuia, trebuia să îmi aduc aminte. 

   Luminile se stinseră şi Michael mă învârti şi îmi dădu drumul. M-am găsit învârtită de altcineva. Era un băiat înalt, mai înalt ca Michael şi mă conducea prin sala întunecată Lumea dispăruse, la fel şi Michael.

   -Tessa?

   -Da, am răspuns, ridicăndu-mi privirea pentru a întâlni nişte ochi argintii. Părul şaten închis, aproape negru îi cădea în jurul fetei frumoase. Îmi aruncă un zâmbet superior şi îmi şopti la ureche:

   -Nu-ţi aminteşti de mine?

   Melodia continua...

   -Nu, am spus în întunericul camerei mele.

   Fusese un afurisit de vis? Serios? Am început să mă liniştesc, apoi mai-mai că am căzut din pat. Melodia se auzea în continuare. Am privit in intuneric speriata si m-am ridicat in fund.

   Nu părea să vină dintr-un loc anume. Pur şi simplu se auzea. M-am rugat la toţi sfinţii pe care îi ştiam să fie Renee de dincolo care cânta la clape somnambulă. Te rog! M-am ridicat din pat şi m-am furişat până la uşă. Sunetul se auzea cu aceeaşi intensitate. Am deschis uşa. Camera era goală, iar eu tot nu-mi aminteam numele melodiei.

   Mi-am dat seama ce trebuia să fac şi mi-am dat o palmă mental, deoarece ştiam că aveam s-o păţesc. ei bine, ce-mi păsa? Doar nu era şcoala mea de suflet.

   M-am întors în cameră şi mi-am luat halatul cu ursuleţi peste pijamaua albă şi am pornit spre uşa camerei comune. Am deshis-o uşor. Coridorul răsuna şi el de note dulci de pian. Şoaptele melodiei îmi erau atât de cunoscute, dar nu puteam, nu puteam să-mi amintesc. 

   Am luat-o spre stânga, doarece pe acolo ajungeam la scările care urcau în pod. Sunetul se auzea numai puţin mai tare. Am ascultat la fiecare uşă, să văd dacă nu era vreo altă colegă somnambulă. Nope. Uşile nu ascundeau nici un pian care mă ura.

   Începea să-mi fie puţin frică. Melodia era una dulce, însă era noaptea pe la ora 3 într-un internat din mijlocul pădurii, aşa că nu era tocmai drăguţ. Am ajuns la scări. Erau întunecate şi sinistre, însă melodia se auzea mai tare. Trebuia să ştiu. Am început să urc precauta, fiind gata să fug ca un hamster speriat dacă se mişca ceva. Scările luau o curbă, sau mai bine spus un colţ şi eram faţă-în-faţă cu uşa de lemn a podului. Mi-am lipit urechea de suprafaţa dură. Eram sigură că de acolo venea. Cineva cânta în pod, Noaptea. Uite unde ajunge lumea modernă.

   Palmele îmi transpirau şi părul de pe ceafă mi se ridicase ca pentru a-mi sta alături. Muzica era acum coşmarul meu, nu alinarea. Nu mai dansam cu Michael, nici cu băiatul cu ochii de argint. Eram o fată speriată în podul unui internat din mijocul munţilor.

   Dar trebuia să ştiu. Am apăsat clanţa şi uşa se deschise să-mi dezvăluie un pod plin de praf şi de cutii cu dosare şi nimic altceva. Era gol. Complet gol. 

   Pianul se auzea în continuare.

   Am ţipat.