Different Melodies

Capitolul 7

   Restul zilei fu liniştită. Niciun incident ciudat, în afara bunei dispoziţii a Acvilei. La cină, cum se întâmplase şi la prânz, Bella stătu cu noi şi vorbi cu Chase. Se pare că aveau îngrozitor de multe în comun. Seara, eu şi Renee ne-am făcut ritualurile şi ne-am dus la culcare relativ repede. Era parte din planul meu. Seara asta aveam să investighez fantoma Beethoveen-istă.

   Am stat întinsă în patul meu uitandu-ma la tavan. Minunata ocupatie. V-o rcomand. Asta dacă vreţi să vă spună părinţii că aţi înnebunit...

   M-am ridicat uşor de pe saltea şi am deschis fereastra şi mi-am scos capul să întâmpin răceala nopţii. aerul de aici era curat şi îmi făcea bine să miros altceva decât miros de gaze. O bufniţă huhui în depărtare si dintr-un impuls nebunesc dat de obsesia mea cu bufniţele i-am răspuns urlând în noapte. Spre uimirea mea şi spaima, am auzit un răspuns huhuit. Şi se auzea din ce în ce mai tare. Am mai huhui o dată, deşi acum eram mai degrabă speriată, apoi am privit spre copacul din faţa ferestrei şi am făcut ochi mari.

   O bufniţă cu ochii argintii era acolo şi se uita la mine ca şi cum mă credea ceva interesant... Si stai un pic. Bufniţele nu au ochii argintii, iar ai ei, sau ai lui erau de o nuanţă superbă, însă aveau ceva ciudat în ei. Am clipit şi ochii ei deveniră prea închişi ca să-mi dau seama ce culoare erau.

   -Tu eşti, Wilawow? am întrebat, glumind pe seama bufniţei din Scooby Doo. Buha mă privi şi îşi aranjă penele negre. Se împletea perfect cu fundalul întunecat. Okei, fără glume cu bunfiţe, am murmurat, apoi am dat să închid fereastra, însă Bufniţel sau Bufniţica zbură pe pervaz şi ţipă.

   -Şşşşt, am făcut spre pasăre, dându-mă cu un pas în spate. Ciocul micuţ era ascuţit şi nu voiam o întâlnire cu el şi faţa mea. Hai, şuu, pleacă, pleacă, am spus, fllluturând mâinile spre ea.

   Mă privi o clipă, apoi am simţit cum mi se taie respiraţia şi am căzut pe podea şi totul s-a întunecat.

   Îmi simţeam corpul plin de plumb. Corpul mă dura ca naiba şi în jurul meu era întuneric. 

   -Tessa!

   -Ce-i? am urlat fiind incapabilă să mă ridic de pe jos. eram ca o bucată de beton. 

   Gata! Nu mai zic niciodată beton.

   Era vocea unui băiat. Apăru şi el din întuneric şi deodată nu am mai simţit greutatea din corpul meu. M-am ridicat în genunchi. şi l-am privit pe băiat.

   Băieţel. Era un băieţel adorabil, cu nişte zulufi castanii şi o pereche de ochi frumoşi, căprui. Imi amintea într-un oarecare fel de mine când eram mică.

   -Tessa! plânse el şi se aruncă la mine în braţe.

   -Hei, hei, totul e ok. Heei, eşti bine, eşti cu mine, linişteşte-te, i-am spus în timp ce îl strângeam la piept. Era micuţ, să aibă vreo 5 ani? Şi mă strângea în braţe şi plângea, terifiat de ceva.

   L-am luat de umeri şi l-am ţinut uşor departe de trupul meu pentru a-i vedea faţa care era la acelaş nivel cu a mea. Voiam să-l întreb de unde mă ştia şi care era numele lui, însă mi se părea că era mult mai important să-l liniştesc acum.

   -Ce se întâmplă? De ce plângi?

   Faţa lui se umplu iar de frică.

   -Vin după mine, Tessie, se smiorcăi el. Cântă ceva, Tessie! Repede!

   În alte condiţii mi s-ar fi părut ciudat şi sinistru. Şi chiar era, însă acest copilaş îmi părea atât de mic şi de lipsit de apărare şi voiam să-l ajut. Aşa că am început să-i intonez cel mai frumoas cântec de leagăn pe care îl ştiam.

   -,,Come stop your cryin' it will be alright, Just take my hand hold it tight! I will protect you from all around you, I will be here don't you cry...''. Vocea mea cuprinse întunericul şi l-am îmbrpţişat pe micuţ. Trupul lui se relaxă în îmbrăţişarea mea şi mi-am dat seama de ceva. Nu mai era întuneric în jurul nostru. Eram cuprinşi de nişte panglici care se învârteau răspândind lumină. Melodia deveni mai puternică şi băieţelul se desprinse de mine.

   Mă privi cu ochii lui căprui şi dădu aprobator din cap.

   -Bravo, Tessie! Acum doar aminteşte-ţi asta.

   L-am privit ciudat, terminând de cântat şi iar am simţit plumbul cuprinzându-mi membrele şi am căzut din nou.

   Ce noapte aveam şi eu.

   M-am trezit dimineaţa pe jos cu o durere de spate şi una de cap şi cu o cameră îngheţată. Am închis rapid fereastra şi mi-am luat halatul călduros în timp ce îmi căutam hainele de şcoală. Simţeam răceala puternică şi îmi venea să mă fac covrig şi să-mi petrec restul secolului sub pături. Păcat că viaţa nu-mi dădea pace.

   M-am simţit pierdută pentru o clipă, apoi mi-am amintit de faţa speriată a copilaşului şi am căzut pe podea, strângându-mi genunchii la piept şi respirând rapid. Ceva era greşit şi nu puteam să respir. Aerul era parcă prea sec şi ceva îmi înconjura plămânii. Îmi era frică. Eram terifiată şi nu mă putem mişca.

   Apoi începu muzica. Pianul lui Renee cu o melodie ciudată, familiară. Şi am reuşit să respir. Şi mi-am dat seama cât de rece eram.