Viața ca-ntr-un hamac

Ora 06:17

      Cum am putut să adorm? E noaptea în care mi-am propus să devin fericită.

      Stai. Am adormit fără să realizez. Fără să las moartea, teama de necunoscut și alte gânduri să mă smucească și să mă smulgă din starea de veghe. Am reușit să adorm fără să-mi fac scenarii puțin probabile sau foarte probabile, am reușit să închid ochii fără să-mi văd cele mai negre coșmaruri. Am reușit să adorm.

      De ce să ne gândim la ce va fi, în loc să iubim ce este? Prezentul e ce avem. Viitorul e ce ne dorim. Și o repet, poate pentru a mia oară : hai să apreciem, în primul rând, ce avem.

      Sunt atâtea lucruri care mă fac fericită. Știu că nu e ora la care să mă gândesc la asta, dar, Doamne, ce fericită sunt când mănânc ciocolată. Sau când merg cu bicicleta. Sau când urc pe drumul șerpuitor ce intră în satul bunicilor mei. Sau când cunosc pe cineva nou și ne împrietenim. Când înot. Când merg. Când mă trezesc târziu și mă culc și mai târziu. Când îi dau un leu unui om sărac. Când îi spun cuiva un banc și râde. Când recitesc o poezie scrisă la unșpe ani. Când sărut. Când conduc. Când vin de la biserică. Când mă spăl pe mâini și am senzația aia de curățenie. Sunt prea multe. Poate sunt toate. Toate lucrurile mici ce-mi definesc viața de zi cu zi. Poate în noaptea asta realizez că nu ceva anume mă face fericită, ci, pur și simplu, viața.