You'll always be my only „what if".
După zece ani încă îl mai iubește cu aceeași pasiune, dar acum îl și urăște cu aceeași intensitate.
Frică, spaimă, groază, panică, furie, mânie și disperare - emoții care o copleșesc de fiecare dată...
A mai trecut un an. Un an cu nimic diferit de ceilalți. Sunt zece de când ai plecat și doi de când ți-am scris ultima dată.
Credeam că nu voi ieși vreodată din întunericul în care m-ai aruncat, iar acum sunt convinsă de asta. Încă te consider vinovat pentru tot răul din mine și toate lacrimile din ochii mei, dar tot tu ești și mâna care mă trage spre lumină.
În prima scrisoare îți reproșam că m-ai târât pe marginea prăpastiei și m-ai aruncat fără milă, încercam să te fac să înțelegi spaima pe care am simțit-o în cele câteva clipe de dinainte de a mă împinge. Credeam că nu există sentimente mai grele în sufletul cuiva decât groaza și neputința, dar... Dumnezeule, cât m-am putut înșela!
M-ai făcut să urăsc tot ce odată îmi aducea bucurie. Urăsc ploaia, care cădea liniștit în ultima noastră zi împreună și-mi lipea firele de păr pe față; urăsc furtunile, ca cea în care s-a transformat ploaia liniștită, tunetele și fulgerele reușind să exprime ce era în sufletul meu; urăsc zumzăitul albinelor, primul sunet pe care l-am auzit după câteva zile în care am fost ruptă de tot ce era în jurul meu; urăsc lalelele și mirosul lor, miros pe care l-am descoperit ținându-te de mână; urăsc oamenii, urăsc fiecare clipă ce ai petrecut-o cu altcineva și nu cu mine; urăsc înghețata de ciocolată, era preferata ta; urăsc ochii verzi, nici verdele crud al ierbii nu se poate compara cu ce vedeam în ochii tăi; te-aș urî și pe tine dacă nu te-aș iubi atât de mult.
M-ai învățat că nu trebuie să-mi fie frică de nimic și de nimeni, decât de mine. Cât de mult te-ai putut înșela... De tine trebuia să mă tem cel mai tare, tu m-ai distrus iremediabil, irevocabil și definitiv. M-ai rupt în bucăți, mi-ai sfâșiat pielea și carnea ca să-mi smulgi sufletul. Nu era nevoie, era deja al tău.
Destul pentru azi. Mâna-mi tremură, iar inima pare că vrea să-mi sară din piept. Încă nu știe, biata, chiar și după atât-amar de vreme, cum să bată fără tine.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
