You'll always be my only „what if".
După zece ani încă îl mai iubește cu aceeași pasiune, dar acum îl și urăște cu aceeași intensitate.
Frică, spaimă, groază, panică, furie, mânie și disperare - emoții care o copleșesc de fiecare dată...
Am adormit, cu pisicile foindu-se pe lângă mine și recitind Gargui – cartea mea preferată. Asta fac de fiecare dată când mă tem că aș putea muri de dorul tău: revin la aceeași poveste de dragoste care străbate șapte veacuri; povestea a două suflete pereche care se caută, se întâlnesc, se despart și apoi se regăsesc în altă viață. Doar speranța că ne vom reîntâlni îmi face inima să mai bată.
Nu știu când m-a furat somnul, dar m-amtrezitlângă tine. Pentru întâia oară eram doar noi doi. Nu-mi amintesc unde, în ce moment al zilei sau dacă nu cumva era noapte. Purtam aceleași haine ca atunci când ne-am cunoscut, ba chiar aveam și zgârieturile în palme și-n genunchi și doar culoarea părului mi-era diferită; iar tu... tu erai neschimbat, la fel de frumos ca întotdeauna; atât de frumos că am uitat să mai respir. Cum am crezut că pot să te urăsc?
Mă așteptai. Mă priveai, dar parcă vedeai prin mine. Mă chemai, dar buzele tale nu rosteau nimic. Am realizat că nu mă mișcam în momentul în care mi-ai întins o mână – semnalul pe care-l așteptau picioarele pentru a se pune în mișcare.
Când am ajuns la doi pași de tine mi-am făcut curaj și ți-am șoptit numele; a ieșit atât de familiar, parcă nici n-au trecut zece ani nenorociți de când am răgușit strigându-l. Privirea ți s-a îmblânzit și ai izbucnit în râs de parcă ți-aș fi spus cea mai bună glumă. Râsul tău... cel mai frumos sunet pe care urechile mele l-au auzit vreodată! N-am avut idee cât de dor mi-a fost de tine.
Când m-ai sărutat am simțit o frică inexplicabilă și că dacă nu mă trezesc din clipă-n clipă, visul se va transforma în coșmar. M-am eliberat din brațele tale și am început să mă îndepărtez.
Iubitul meu, tu aveai gust și miros de zăpadă, nu de pământ umed și de frunze moarte; aveai ochii verzi, nu negri și întunecați; iar pielea ta era moale și caldă, nu palidă și înghețată.
De ce? De ce m-ai aruncat în nenorocita asta de prăpastie? Credeam că cel mai rău a fost când m-ai împins, dar nu... Este mai rea căderea sau faptul că mă apropii de fund pe zi ce trece?
M-am trezit tremurând, nu știu dacă de frig sau de frică, și mă pregătesc pentru o nouă serie de nopți nedormite.
Pe curând. Cu fiecare apus de soare mă simt mai aproape de tine, de noi.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
