You'll always be my only „what if".
După zece ani încă îl mai iubește cu aceeași pasiune, dar acum îl și urăște cu aceeași intensitate.
Frică, spaimă, groază, panică, furie, mânie și disperare - emoții care o copleșesc de fiecare dată...
De ce a trebuit să ne întâlnim? Cine te-a trimis? Ce-ar fi fost dacă nu m-aș fi pierdut în ochii tăi?
Îmi spuneai că nimic nu este întâmplător și, deși nu cred în planuri divine, tu ai reușit cumva să mă convingi că între noi trebuie să fie ceva mai mult decât o coincidență. Nu ai știut cum să definești acel mai mult, dar m-ai făcut să simt.
Am simțit atât de multă iubire din partea ta, încât nu știu dacă îmi va fi de ajuns o viață pentru a compensa fericirea absolută pe care mi-ai dăruit-o. Nimic nu este gratuit, iar balanța nu se poate înclina decât într-o parte.
Îmi amintesc perfect prima ta declarație de dragoste, încă simt cum inimile ne băteau nebunește prin piepturile lipite, căutând parcă să se unească. Nu am știut cum să-ți răspund, nu știam cum să exprim în cuvinte ce simțeam. Mi-ai povestit despre cât de veche este dragostea dintre noi și cât m-ai căutat, neștiind dacă ne vom reîntâlni, că mă cunoști de la începutul timpului și că avem multe de recuperat. Te-am crezut și m-am aruncat în gol cu siguranța inocentă că nu ai cum să mă lași să cad.
De ce m-ai lăsat să mă prăbușesc? Știu, vei spune că sunt singura răspunzătoare pentru că am permis ca fericire mea să depindă de altcineva. Niciodată nu ți-ai asumat greutatea cuvintelor pe care mi le adresai. Mi-ai mai spune că așa a fost să fie, nu a fost timp pentru noi, dar vom avea suficient să recuperăm. Tu și vorbele tale pe care nu întotdeauna am reușit să le deslușesc...
Oare ai fost trist la gândul că degetele tale nu mă vor mai atinge? Ai simțit un gol în stomac atunci când ai decis că trebuie să se termine? Te-ai gândit că voi ajunge în brațele altcuiva care va șterge, din mintea și de pe trupul meu, toate atingerile și șoaptele tale? Ai rememorat tot ce te-a făcut să mă iubești, fluturii din stomac, devotamentul total, zâmbetul dinaintea fiecărui sărut și cât de natural ni se părea cum ne completăm? Ai avut vreo urmă de regret sau ți s-a părut lucrul corect de făcut?
Te-am iubit până am ajuns să mă confund cu tine, iar când ai plecat m-am simțit incompletă, dezarticulată, a nimănui... nu știu dacă funcționez singură sau aplic principiile și ideile, pe care mi le-ai insuflat.
Sper ca până la următoarea întâlnire să fim vindecați, să ne putem privi în ochi - gândindu-ne la trecut și la ce-ar fi putut fi - și să vorbim despre nimicuri. Să-mi povestești despre viața ta, iar eu să încerc să fiu răutăcioasă, cum nu am reușit vreodată cu tine. Să ne prefacem că nu am fost niciodată îndrăgostiți fără speranță, fără minte, fără rușine, fără regrete, fără sens... Vom evita să recunoaștem faptul că această discuție de complezență nu este nimic în comparație cu acele vremuri în care am fost nedespărțiți și nedezlipiți: cu degetele înlănțuite, cu ochii sclipind, cu respirațiile întretăiate, făcându-ne planuri pentru un viitor ce nu ne-ar fi găsit oricum împreună.
Iubitul meu, vom fi ok cu asta, resemnați, fiindcă amândoi vom realiza că ne-am fi distrus unul pe celălalt. Tu ai vrut să răspunzi, dar eu niciodată nu am întrebat. Poate tu ai vrut să rămâi, dar eu niciodată nu am vrut să aștept.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
