Din câte v-am spus,am o căţeluşă pe nume Kara,care este a familiei.Ei bine,a făcut puişori şi cu greu am reuşit să-mi conving părinţii să opresc şi eu o fetiţă.I-am pus numele Backy.Parcă era copilul meu.Prima mea responsabilitate adevărată.Aveam 14 ani şi un copil.O iubeam enorm.Stăteam cu ea zi şi noapte.
De Crăciun s-a îmbolnăvit şi a murit.Nu am mai sărbătorit Crăciunul atunci şi nici în anul următor.Poate că pentru unii era un gest de nebunie,dar nu şi pentru mine.Mă simţeam neputincioasă.Începeam să plâng şi în transportul în comun şi la şcoală.Am fost cu moralul la pământ.
Părinţii mă considerau o ciudată.Eu mă trezeam noaptea şi plângeam,iar ei nu mi-au fost niciun moment aproape."E doar un animal." . Adevăratele animale au fost ei după părerea mea.Cum să tratezi fără niciun pic de sentiment această dispariţie?Nu îi înţeleg.Nu îi voi înţelege niciodată.
CITEȘTI
De ce îmi urăsc viaţa?
RandomSingurele momente în care mă bucur de linişte sunt nopţile.În rest,mă lupt cu adevărul că sunt o uşuratică,lipsită de viaţă şi trăiesc în trecut.Poate că după ce voi termina această carte,viaţa mea se va schimba în bine.
