Confesiunile unui suflet rănit

Capitolul 17

20 aprilie 2018

    Probabil ați citit o mulțime de articole, încercând să găsiți rețeta eficientă a fericirii, însă nu toate articolele susțin aceeași idee, deoarece nu toți suntem o apă și un pământ, și avem idei și percepții diferite. Eu vin cu afirmația că: Fericirea nu se ghidează după o rețetă anume. Este un concept greșit să credem că dacă toți urmăm niște sfaturi fixe, acestea vor avea efect.

    Este de ajuns să acceptăm ideea că dacă pentru cineva, anumite sfaturi sunt de folos, nu înseamnă că sunt și pentru noi. Nu vreau să vă impun niște reguli sau pași pe care va trebui să îi urmați ca să fiți fericiți. Nu! Cu siguranță nu va funcționa, dar trebuie să plecați de la aceste idei și să le luați ca atare, analizând situația în care vă aflați, și conștientizând dacă merită să încercați aceste sugestii, sau dacă sunt corecte.
Voi trata câteva situații în care mulți dintre noi ne aflăm, dar din care nu putem ieși chiar așa ușor, așadar avem nevoie de așa zise "îndrumări" sau sugestii

    Ești nefericită, deoarece ești legată de trecut – această situație este des întâlnită în rândul adolescenților, și nu numai. Nu poți să îți trăiești prezentul pentru că fantomele trecutului te bântuie și nu-ți dau pace. E ca și cum ai fugi, iar în urma ta ar alerga cineva cu un bilet lipit pe frunte pe care scrie trecut. Te simți singură, abandonată, tristă. Vrei să nu te mai gândești, însă nu poți, deoarece fiecare loc prin care treci își are amintirile lui. Într-adevăr, este greu să alungi nefericirea în acest caz, însă nu e imposibil. Tot ce trebuie să faci e să îți repeți în sinea ta: "Îmi trăiesc prezentul. Îmi trăiesc prezentul. Îmi trăiesc prezentul.", apoi pur și simplu să îți ocupi timpul cu ceea ce te făcea odată fericită. Vei observa că cu timpul, nefericirea se diminuează, și începi să te simți mai bine. Nu spun că vei fi fericită, însă vei uita pentru scurt timp de trecut.

    Ești nefericită, deoarece nu îți găsești rostul în viață – multă lume se plânge că viața e dură cu ei, însă cine a zis că totul trebuie să fie roz întotdeauna? Ce viață ar fi asta, dacă nu ar exista suișuri și coborâșuri? Sunt atâtea etape în viață prin care trecem, încât nu le putem ține pasul, și putem doar să ne bucurăm de ele, fie că sunt etape bune, fie că sunt etape mai puțin bune. Există un loc păstrat pentru fiecare dintre noi, în viața asta, un loc care ne așteaptă să ne exprimăm cu toate valențele pe care le avem. Locul acela este menirea noastră. Am fost creați să creăm, să descoperim și să învățăm, așadar nimeni în lumea asta nu este lipsit de rost. Fiecare suntem importanți în felul nostru, și asta trebuie să înțelegem. Nu există persoană fără rost în lumea asta întreagă.

    Ești nefericită, deoarece lumea nu te agreează – oh, draga mea, dacă ai ști câtă ură există în lumea asta, nu te-ai mai simți atât de tristă nicio clipă. Chiar odată mă gândeam că lumea preferă mai degrabă să vadă răul celui apropiat, decât binele. Ciudat fapt, dar cât se poate de real. Din păcate asta e lumea care ne înconjoară, și trebuie s-o acceptăm în deplina ei aparență. Nu trebuie să pleci urechea la tot ce zboară, ci trebuie să ții capul sus, ridicat și să le zâmbești încrezător. Atunci vei atrage și mai mult dispreț, însă, nu uita: Ei sunt sub nivelul tău cu mult.