9 ianuarie 2019
De când n-am mai dormit liniștită? De când n-am mai pus capul pe pernă, știind că totul va fi bine? O, dar ce somn zbuciumat am de ceva vreme încoace! Trag de timp, stau trează până ce răsare soarele, și asta pentru că nu pot dormi. Fără tine nu am liniște, nu am nimic. Dacă nu ești tu, somnul meu dispare, și apare tocmai atunci când organismul meu e pe cale să cedeze. Așa se întâmplă în fiecare zi.
Dar să știi că plănuiesc să adorm devreme. Mereu. Însă de îndată ce mă așez în pat, tu îmi apari în minte. Ce aș vrea să ieși de acolo! Îmi apari și parcă pui sare pe rană. Îmi fac scenarii care parcă sunt reale, dar numai tu nu ești real.
Aș vrea să știu că și tu ai insomnii în lipsa mea. Aș vrea să știu că ți-e dor de mine, și că tânjești după mesajul meu. Adevărul e că cine știe ce paturi încălzești tu acum...
Poate că liniștea ta nu sunt eu. Poate că eu am fost haosul din viața ta, iar acum ai nevoie de asta. De liniște. Fără mine.
Aș vrea să cred că nu m-ai uitat și că mă iubești ca înainte, dar simt că nu e așa. Simt că inima ta m-a dat afară din înăuntrul ei și că locul meu nu va mai fi niciodată acolo. Doar simt...
CITEȘTI
Confesiunile unui suflet rănit
NonfiksiTot ce am scris aici este o mică, dar lungă exprimare a sentimentelor care mă chinuie, care nu-mi dau pace. Sentimente fără de care nu aş putea trăi. Toate drepturile rezervate @AndreeaCătălina
