- Deci, Diana, îi spun pe hol când am rămas doar noi două, fără cineva din clasă, eram acum în ora de mate și m-am uitat pentru puțin timp la Sebastian. Și ghici ce a făcut, spun entuziasmată.
- Ăăă, nu știu. S-a uitat și el la tine?
- Da, și asta, dar mi-a zâmbit. Chiar mi-a zâmbit. Și era un zâmbet așa drăguț și cald. Doamneee.
- Cris, stai calmă. Și mie îmi zâmbesc alte persoane când observă că mă uit la ele, până chiar și fete. Deci nu e mare chestie.
- Da, dar totuși... încerc să îi schimb părerea Dianei.
- Hai, Cristina, pe bune! Ce poate fi? Doar ți - a zâmbit. Nu îmi spune că deja te-ai îndrăgostit de el.
Doar tac și ea face ochii mari. Nu, nu a fost doar un zâmbet.
A fost zâmbetul lui Sebastian către mine. A fost special. Și da, poate îl plac. Găsesc lucuri perfecte și defecte la el și acestea mă atrag precum un magnet. Nu știu cât de bine e că îl plac, sau dacă și el mă place, dar o să încerc cât de mult pot.
Mai ales că înainte am mai vorbit, si dacă nu greșesc mi-a mai plăcut de el acum ceva timp.
CITEȘTI
ți-am zâmbit
Short StoryCând mă privești, privirea ta are puterea unui zâmbet. Când îmi zâmbești, zâmbetul tău are puterea unei îmbrățișări. Când mă îmbrățișezi, îmbrățișarea ta are puterea unei consolări. Când mă consolezi, consolarea ta are puterea de a face să te iubes...
