ți-am zâmbit

Primul contact

- Haide, Cris! Vino!

Îmi pun în grabă restul lucrurilor din bancă, încercând să nu o fac să aștepte prea mult pe Diana. Dupa ce mă asigur că am pus totul, mă îndrept spre cuier pentru a îmi lua jacheta. Când dau să îmi întind mana, o altă mână din față se încrucișează cu a mea, pentru a apuca haina de lângă a mea.

Îmi apuc rapid haina pentru a vedea cine e cel care nu a mai avut răbdare să îmi iau jacheta. Cu o expresie indiferentă, Sebastian se uită la mine.

- Hai Cristina. Dă-te.

Mă dau cu un pas în spate, uitându-mă încă o dată la el. Ridic din umeri, întorcându-mă spre ușă, unde în prag mă așteaptă Diana destul de nerăbdătoare.

- Gata. Hai acasă. îi spun, ușurată că am trecut și peste ziua asta de marți. Cea mai oribilă zi din săptămâna este marți deoarece am șapte ore, printre care fizică, chimie și engleză. Una după alta. Super!

- Ce a fost aia de mai devreme? mă întreabă încruntându-se prietena mea.

- Despre ce vorbești?

- Faza cu Sebastian. A fost ciudat.

- Știu, exclam. Pur și simplu îi stăteam în cale. Nimic ieșit din comun, răspund zâmbind cu gura pana la urechi.

- Doamne! Cum de te-ai născut așa zâmbăreață? rămâne uimită pentru câteva secunde.

Înainte sa pot scoate un sunet, cineva se strecoară pe lângă mine, atingându-mă ușor cu ghiozdanul pe spate. Mă uit în față și îl văd pe Sebastian coborând scările împreună cu Alex și Daniel, prietenii săi.

- E cam ciudat azi Sebastian. Nu crezi? întreabă Diana.

- Nu știu. Nu am fost atentă la el niciodată. răspund rămânând pe gânduri pentru câteva clipe. Hai să ieșim din închisoarea asta! spun rapid.

__________________________________________________

Hello dragilor! O nouă carte. Capitolul acesta e mai lung, dar sper că vă place așa cum e! Aștept părerea în comentarii! ❤