Unfair Love; Wonho

Capitolul II: White Lie

          — Cât aveai să-ți mai bați joc de mine, Kwon Nara? a întrebat brunetul, sângele clocotindu-i în vene și, în ciuda disperării ce se putea citi în privirea sa, vocea fiindu-i una stăpânită, la granița dintre liniște și furtună.

          Aceasta și-a lăsat privirea să-i cadă în pământ, neavând de gând să și-o mute sau să scoată vreun cuvânt până când Hoseok nu a prins-o de mână. A încercat să constituie contact vizual, ridicându-i bărbia cu ajutorul mâinii libere, însă tânăra s-a tras brusc de sub atingerea acestuia, dând să pășească înapoi, lucru ce l-a determinat să ia atitudine, intensificând strânsoarea în care îi ținea captivă încheietura.

          — Răspunde-mi! s-a răstit acesta, starea sa de spirit înrăutățindu-se cu fiecare secundă ce trecea, iar Nara a înghițit în sec, refuzând să facă ceea ce Hoseok îi cerea și anume să răspundă. Oh, biata de tine... Ai amuțit? a întrebat batjocoritor, râzând forțat la propriile-i vorbe.

          Nara simțea cum zona chinuită de către degetele răzbunătoare ale lui Hoseok îi era pârjolită de o căldură teribilă ce probabil era exteriorizarea mâniei care mistuia în acel moment sufletul bărbatului, însă cu toată tortura la care era supusă, nu îndrăznea să grăiască în fața fostului său iubit, fiindcă se știa cât era de vinovată și că merita tot ceea ce primea. Și tocmai de aceea îl lăsa să facă și să spună ce dorea; era de părere că poate prin pedeapsa oferită de brunet avea să scape de vina ce o apăsa de ceva vreme. Aceasta, ca de obicei, tot la ce este mai bine pentru ea se gândea.

          — Vorbește! i-a poruncit Hoseok, rostind cuvintele de data aceasta și mai înverșunat decât o făcuse mai devreme, blonda scâncind și lăsându-și lacrimile să-i ude obrajii, total în opoziție cu Hoseok, care și le înfrâna cu greu, însă reușea.

          Hyungwon, care până în acel moment privise neputincios la cearta celor doi, s-a simțit nevoit să intervină atunci când Hoseok a bruscat-o pe fată. S-a băgat între ei, eliberând mâna fetei și luându-i-o într-a lui în timp ce, folosindu-se de cealaltă, l-a împins pe brunet care s-a îndepărtat mai mult de bunăvoie, total scârbit de cele două mâini împreunate din fața sa.

          — O rănești, idiotule!

          — Măsoară-ți cuvintele când vorbești cu mine, amice, a mârâit acesta printre dinți, aruncându-i una dintre cele mai urâte priviri ale sale. Nu cred că ești vrednic să-mi vorbești astfel după ceea ce mi-ai făcut, a continuat, iar Hyungwon și-a lăsat privirea ușor în jos, ascunzând legătura pe care o forma cu degetele fetei la spate. Iar în ceea ce o privește pe ea, a făcut acesta o pauză, rânjind la vederea fetei ce se refugiase în spatele băiatului ce cândva îi fusese prieten, poate că în urmă cu o oră m-aș fi lăsat înduioșat de lacrimile sale false, însă acum puțin îmi pasă, a terminat, menținându-și rânjetul disprețuitor pe buze.

          Și-a strecurat mâinile în buzunare, încleștându-și-le în pumni și a tras aer adânc în piept, încercând să-și revină, să nu cadă pradă complet sentimentului de vulnerabilitate. Gâtul îl durea îngrozitor din cauza lacrimilor reținute, iar inima îi bătea într-un ritm tot mai alert, dându-i strania impresie că avea să-i iasă din piept.

          — Oh, și nu-ți face griji. Degeaba ții mâna aceea atât de strâns și o ferești de privirile pretendenților ei, căci atunci când mâna îți va transpira, degetele ei vor aluneca și vor cuprinde o altă mână mai... uscată decât a ta, a spus Hoseok, neratând dulcea oportunitate de a-l înțepa pe băiat cu acele cuvinte. În fine, o faci pe propria răspundere! a încheiat, dând impasibil din umeri și a ales să părăsească nonșalant localul, având grijă ca, în drumul său spre ieșire, umărul său să se lovească în mod intenționat de cel al lui Hyungwon, care a rămas privindu-l din spate, cu un dezamăgit „hyung" părăsindu-i buzele.