Unfair Love; Wonho

Capitolul I: Too Much

          A zâmbit, bătând ușor cu piciorul în podea nerăbdător și și-a aruncat privirea prin interiorul florăriei recent deschisă în care se afla la acel moment. Locația aleasă nu era una care avea să le aducă prea mult profit bătrânei și fiicei sale care se ocupau de această afacere, aflându-se într-un loc mai izolat, nu chiar la strada principală unde le-ar fi putut sări în ochi trecătorilor imediat, însă cum, uneori, în zonele mai frecventate de clienți, chiria era mai mare decât câștigul pe care l-ar fi avut lunar, cele două se mulțumeau și cu acel loc.

          După grija și delicatețea cu care femeia aranja florile într-un buchet, brunetul își putuse da seama că acea afacere plecase mai mult din iubirea pentru plante decât pentru bani, ceea ce era un lucru demn de admirat. Nu regreta că alesese această florărie. Sora sa avusese dreptate, iar acest lucru îl entuziasma, fiind sigur că iubitei sale îi vor plăcea trandafirii roșii cu marginile petalelor albe pe care i-a ales pentru ea.

          Terminând, cu un zâmbet cald întins pe față, bătrâna i-a oferit florile băiatului în schimbul sumei cerute, iar Hoseok a zâmbit și el, apoi s-a întors cu spatele, privindu-și ceasul și făcând un mic calcul mintal ce l-ar fi ajutat să se încadreze în timp.

          — Cu siguranță este norocoasă, a spus femeia, punând banii într-o cutie fără ca măcar să-i mai numere, având încredere în frumosul tânăr ce se pregătea să plece.

          Hoseok s-a oprit, întorcându-și doar capul înspre aceasta și a privit-o confuz, așteptând completarea acesteia care nu a întârziat să apară.

          — Fata pentru care ai cumpărat aceste flori. Este foarte norocoasă să te aibă alături, i-a explicat în timp ce înlocuia florile ofilite dintr-o vază albastră frumos ornamentată cu niște crini albi, al căror parfum se putea simți plutind prin aer chiar de la intrare.

          A încercat din greu să-și abțină zâmbetul, însă nu a reușit. Rușinat, a făcut o plecăciune în fața bătrânei, luându-și rămas bun și s-a întors pe călcâie, intensificând strânsoarea din jurul buchetului.

          — Sper ca măcar să te și merite, a murmurat aceasta, oftând și, spre ușurarea ei, fusese prea târziu, căci băiatul deja părăsise florăria; nu-și dorea a-i strica fericirea prin simplele și nu chiar neînsemnatele sale cuvinte.

          Întorcându-ne la Hoseok, acesta a pășit în cafenea, ducându-și mâinile la spate, strângând atât de tare de tulpinile florilor, încât se temea să nu le rupă. Acea cafenea o tot frecventa de când el și Nara deveniseră un cuplu, chiar acolo începând totul, astfel dezvoltase un oarecare atașament față de acea locație, majoritatea întâlnirilor sau măcar prima parte din acestea desfășurându-se acolo. A înaintat emoționat, analizând cu atenție fiecare masă până când privirea i s-a oprit asupra unei fete al cărei păr blond era lăsat liber pe spate și a cărei atenție era îndreptată în totalitate către telefon. Ajuns în dreptul ei, și-a dres vocea, trezind-o pe fată la realitate. Nara a tresărit speriată și a blocat repede telefonul atunci când Hoseok a dat să se uite la ceea ce făcea.

          — Vorbeai cu cineva? a întrebat acesta, ridicându-și o sprânceană suspicios, deși era oricum evident că exact asta făcea.

          — Da... Nimeni important, oricum, a surâs jenată, ridicându-se în picioare.

          Își dorea cu ardoare să afle cine era persoana cu care iubita sa conversa, ca de obicei, curiozitatea, nevoia de a știi el ceea ce se întâmplă și de a avea totul sub control fiind acolo, prezente, chinuindu-l și îndemnându-l să afle prin orice cale. Totuși, iubirea pentru fata din fața sa îl ajutase să se abțină. Nu dorea să pună asupra ei presiunea unui iubit prea posesiv, deoarece știa că acela era unul dintre lucrurile pe care ea le detesta cel mai mult. Și ce nu ai fi în stare să faci atunci când iubești? Ești capabil și să te supui unor lucruri pe care le urăști doar pentru a-i face persoanei dragi pe plac, însă, din păcate, uneori nu ambele persoane sunt dispuse să facă acest sacrificiu, iar Hoseok, fără ca măcar să știe asta, se încadra la această nefericită categorie.

          I-a oferit florile, iar Nara și-a curbat buzele, în mod forțat, într-un zâmbet fals, aruncându-se în brațele băiatului cu o veselie la fel de falsă. Acțiunile ei ce erau cândva săvârșite din dorință și nevoie se tranformaseră nu de foarte mult timp în unele făcute din obligație, obișnuință și poate chiar părere de rău. Și chiar se întreba pentru cât timp avea să mai țină toată acea prefăcătorie. Se simțea vinovată, dar în ochii săi, tot Hoseok avea cea mai mare parte din vină, fără a avea măcar argumente.

          Când brunetul s-a întins să o sărute, aceasta și-a întors capul și, simțind buzele acestuia lipindu-se de obrazul ei drept, a înghițit în sec. S-a retras la scurt timp, așezându-se la masă, iar lui Hoseok nu i-a rămas decât să se mulțumească cu atât, fără ca măcar să-și pună vreun semn de întrebare. Era atât de orbit de acel sentiment atât minunat, cât și îngrozitor, și anume dragostea, încât nici astfel de gesturi mărunte, dar totuși evidente nu-i dădeau absolut nimic de bănuit.

          S-a așezat și el, încercând să rămână în continuare la fel de zâmbitor, deși nu-i prea ieșea și a luat meniul, gândindu-se la ce ar fi trebuit să-și comande.

***

          Întâlnirea nu decursese precum își dorise Hoseok, iar acest lucru îl făcea să se tot întrebe încă de când ajunsese acasă dacă nu cumva făcuse ceva greșit, ceva ce să o fi deranjat pe Nara. Totuși, ceva parcă nu îl lăsa să o întrebe dacă este totul în regulă. O tot făcuse de-a lungul timpului și uneori avea impresia că era singurul care-și făcea atât de multe griji în privința acestor chestii. Nu-și amintea ca Nara să se fi îngrijorat vreodată în privința relației și a comportamentului său față de el, deși nici ea nu făcuse lucrurile întocmai ca la carte.

          A oftat, trântindu-se pe canapea și și-a scos telefonul, începând să tasteze în grabă, dar cu grijă, un mesaj.

          „Noapte bună. Te iubesc." era ceva ce, pe cât părea de sec, pe atât era de sincer și semnificativ pentru un băiat asemenea lui Hoseok care prefera să-și manifeste sentimentele prin gesturi, nu doar prin cuvinte.

          Totuși, acel mesaj o mai putea face pe blondă să simtă doar milă față de iubitul său, inima sa parcă fiind de neclintit în fața cuvintelor și a faptelor acestuia. Cu tristețe în glas, a murmurat un „îmi pare rău" și s-a oprit la intrarea casei sale, scriindu-i înapoi.

          „Noapte bună. Și eu te iubesc."

          — Sau poate ar fi trebuit să spun că l-am iubit. Poate chiar prea mult în comparație cu cât ar fi meritat el... și, spunând acestea, s-a îndreptat spre bucătărie, privind în drumul său cu atenție buchetul primit.

          Chiar și florile pe care le iubea nu o mai impresionau acum venind din partea lui Hoseok. Parcă totul devenise obișnuit, plictisitor alături de el și cu fiecare zi ce trecea, își dorea mai tare să scape de acea monotonie.

          ...și fără a gândi de două ori măcar, a dat drumul trandafirilor să cadă în coșul de gunoi, asemenea sentimentelor lui Hoseok pentru ea.

_______________________________

Happy White Day~ ♡