Unfair Love; Wonho

Capitolul III: Broken Heart

          Înfrigurat și cu părul ciufulit de vântul cam prea aspru pentru perioada aceea a anului, Yoo Kihyun a pășit în interiorul localului, întâmpinat fiind de căldura după care tânjise tot drumul spre restaurant și totodată de Minhyuk care aranja de zor în vaze florile recent cumpărate de la o bătrână pe care Siyoon i-o recomandase și care nu prea avea clienți, dar creștea și vindea niște flori minunate, din propria-i grădină. În acea dimineață, Minhyuk alesese mai multe soiuri, punând câte una din fiecare în vaze, pentru a obține aceeași combinație la fiecare masă, dar și pentru a le mai oferi un strop de culoare clienților în acea zi mohorâtă de sfârșit de aprilie.

          — Bună dimineața, cu glasul răgușit, mai mult spre o șoaptă, Kihyun l-a salutat, simțind cum acea căldură moleșitoare îl îndemna la somn.

          — Bună dimineața, a răspuns zâmbăreț, rupând din tulpina prea lungă a unei lalele, așezând-o minuțios alături de alte două într-o vază albastră. Ce e cu tine la ora asta?

          — Aish, m-am culcat târziu și am uitat să-mi setez alarma. Noroc cu câinele vecinilor de jos, a spus, mascându-și apoi căscatul cu mâna dreaptă în timp ce înainta spre Minhyuk, dezbrăcându-și paltonul.

          — Originală alarmă, a râs băiatul, luând de pe tejghea patru vase cu flori deodată și începând să le așeze pe mese. Oricum, nu ești singurul întârziat. Știi ceva de Hoseok?

          Kihyun, cu paltonul pe braț încă, tocmai ce se pregătea să-l ajute pe Minhyuk, însă a înghețat cu spatele la acesta și cu fața la tejghea, înghițind în sec. Să fie sincer sau nu? A ales totuși cea de-a doua variantă. Amicul său avea nevoie de liniște acum, iar ceilalți patru – căci mai mult ca sigur lui Hyungwon nu-i păsa prea mult – nu i-ar fi acordat-o, însă salvarea sa a venit din partea lui Jooheon.

          — Yoo, mergi, te rog, și dă drumul la muzică, dar încet, i-a cerut blondul, plimbându-se grăbit printre mese cu un teanc de meniuri în mâini și verificând dacă este totul gata. Cred că putem deschide. Oh, și mergi apoi la bucătărie, căci doamna Lee nu este acasă, iar Siyoon are nevoie de ajutor la gătit. Tu ești singurul care se descurcă în bucătărie dintre noi.

          Kihyun a dat afirmativ din cap și s-a întors cu fața la Minhyuk, zâmbindu-i fals.

          — Îmi pare rău, a spus, făcând referire la flori. Datoria mă cheamă, a surâs, luând drumul spre bucătărie.  

          Minhyuk a privit lung în urma acestuia, întrebându-se dacă nu cumva îi scapă ceva, însă a renunțat repede la orice suspiciune, căci doi clienți deja pășiseră în restaurant, iar asta însemna că programul lor oficial începuse. A netezit cu palmele materialul fin ce învelea suprafața mesei lângă care se afla și le-a zâmbit amabil primilor clienți din acea zi, încercând să creeze o atmosferă familiară și fiind răsplătit chiar, tot prin zâmbete.

          Două ore mai târziu însă, razele soarelui, fie ele și așa slabe precum se dovediseră în acea dimineață, nu reușiseră încă să-și facă loc printre draperiile dormitorului brunetului, dar o durere cumplită de cap a fost cea care i-a distrus complet somnul. S-a ridicat în capul oaselor, masându-și tâmplele și privind în jurul său. Greu putea distinge ceva în acel întuneric profund, date fiindu-i atât amețeala, cât și draperiile a căror culoare se apropia de negru. Și-a întins mâna până la noptieră, pipăind suprafața acesteia în căutarea telefonului, căci singura dovadă care-l convingea că nu este noapte era lumina care pătrundea pe lângă ușa întredeschisă, însă a eșuat, căci telefonul nu se afla nici acolo, nici pe cealaltă noptieră — nu se afla niciunde în acea încăpere. Oftând frustrat, s-a ridicat și a părăsit alene dormitorul, cu pași mici, nesiguri și cu picioarele îngreunate de povara oboselii. Cum ușa camerei sale dădea în sufragerie, nici nu a ieșit bine, căci a și fost nevoit să-și ferească ochii de lumina copleșitoare ce inunda până și cel mai mic colțișor. Un contrast extrem de puternic și chinuitor pentru o persoană abia trezită din somn. Ochii îl dureau acum, parcă amplificând durerea de cap. S-a trântit pe canapea, ducându-și mâna sub el pentru a scoate obiectul tare pe care se așezase și care, desigur, era nimic altceva decât telefonul, încercând în același timp să se obișnuiască cu diferența de luminozitate.