Transcendență. Iubire.

Magia există?

    -Nu înțeleg! spun total pierdută.
    -Chiar nu vezi? E magia cărții, nu e orice carte, e cartea, cea care are totul în ea, nu are nevoie de introduceri, te ghidează, îți cântă, îți este un prieten și... în cele din urmă, îți este casă.
    Mă uit în gol câteva secunde.
   -Tot nu înțeleg! nu știu dacă nu înțelesesem, sau, doar îmi plăcea să îl aud vorbind, cartea era magică? Chiar putea face ceva? Dar, magia nu există, nimic nu e perfect, mi-aș dori ca fiecare lucru, mișcare sau sunet să fie perfect, dar, nu este, nimic nu e perfect, oricât ai vrea și ca să nu fii dezamăgit, îți propui să crezi doar ce vezi, te bazezi pe lucrurile din jurul tău, nu pe fantastic, nu, perfecțiunea nu există.
   -Cum să nu înțelegi? zâmbește, mă privește blând, nu se supără că este nevoit să îmi explice iar și iar.  Deci, cartea asta este ceva mai mult decât o carte, e ceva magic, ceva perfect!
   -Perfecțiunea nu există, spun plictisită.
   -Deci crezi doar în ce vezi? un zâmbet șters îi apare. Nu este chiar așa! Crezi că ochii gri există?
   -Ăă, ce legătură are asta cu ce vorbim noi?
   -Doar răspunde.
   -Nu am văzut ochi gri până acum, înseamnă că au fost vizualizați perfecți, nimic nu e perfect, nu, nu cred.
   -Află că eu am ochii gri. chicotește.
   -Imposibil.
   -Privește!
Chiar are ochii gri, cum?! Încâ nu cred în perfect, dar, cred în ce văd și am văzut că are ochii gri, deci există. Nu cred în magie, niciodată nu am crezut. Pur și simplu, nu există. E ceva inventat de cei cu imaginație, una foarte bogată, una pe care eu nu am, dar mi-ar plăcea să o am. Cred că el crede în magie, perfect și fantastic, eu, cred doar ce văd. Aș vrea să fiu ca el, am tras concluzia că el vede totul în felul lui. Eu văd iarbă, el vede un câmp înflorit cu fluturi și zâne. Eu văd nori, el vede diferite forme de vată. Eu văd cărți, el vede magia lor. Eu îl văd pe el, el mă vede ca pe ceva în plus, poate, nu am alfat încă părerea sa.
   -Artemis, de ce nu crezi în magie? mă întreabă deodată.
   -Nu cred ce nu văd.
   -De ce?
   -De ce aș crede?
   -Poate asta face lumea mai bună. zâmbește, are un zâmbet așa cald, obrajii îi sunt îmbujorați, ochii îi strălucesc, părul său este reflectat perfect de lumină. pentru prima dată, cineva mă face să cred că magia chiar există, poate chiar există. Închide ochii, îmi spune.
   -De ce?
   -Nu mai pune atât de multe întrebări și ai încredere în mine.
   Oftez, îl cunosc de zeci de minute, dar, cumva simt că îl cunosc de mult timp, destul de mult încât să pot avea încredere în el.