Transcendență. Iubire.

Începutul

Deschid ochii. Apa care curge din robinetul aproape închis ce mă duce parcă într-o altă lume... o lume a perfectului, sau, o lume criptică, a metafizicii. Mă ridic. Patul sombru și rece mă forțează parcă să mă dau jos. Calc. Îmi simt pasul în fiecare mușchi. Mă îndrept spre robinet. Îl închid. Ies parcă din acea lume. Stau. Nu știam ce va urma, sau ce voiam să fac. Mă îndrept spre minuțiosul dulap, înalt, larg, îl deschid. Privesc parcă în gol câteva secunde, care devin minute. Într-un final, aleg ceva. Hainele din mătase fină îmi acoperă pielea de o culoare deschisă. Cobor scările. Mâncarea caldă parcă mă așteaptă. Decid să ies din casă, să mă destind puțin. Mă plimb... mă plimb, până ajung într-un loc prin care nu am mai trecut.
Seamănă cu un parc. E un loc atât de fericit, ciripitul păsărilor este un tril minunat, glasurile fericite îmi răsună în urechi. E ca un cântec vesel la începutul primăverii. Mă așez pe bancă. O bancă dintr-un lemn rezistent, mai exact, stejar. Mă uit în jur, chipurile fericite ale copiilor, adolescenților, adulților, bătrânilor, mă fac și pe mine să mă simt mai vioaie. Brusc, un tânăr înalt, cu păr blond și ochii de un albastru deschis, precum apa mării se așează lângă mine. Simt cum tot corpul mă furnică, deși era prima dată când îl văd, știam că voi simți ceva. Se uită spre mine, eu priveam lung în ochii lui desprinși parcă din stele. El doar îmi adresă următoarea întrebare:
-Locul este ocupat?
-Nu, nu, este în regulă. Am spus eu.
A stat lângă mine pentru o bună bucată de vreme, la fel ca mine, privind în jur, bucurându-se de bucuria altora. Am vrut să îl întreb cum îl cheamă, cu ce se ocupă, sau... ce îl aduce în acest parc, dar, nu am reușit... de fiecare dată când încercam să spun ceva, mintea nu era sincron cu sufletul. Așa că am ales să tac și doar să îl privesc. Cred că am făcut bine. La un moment dat a scos o carte din rucsacul încăpător, negru, din bumbac. Pasiunea mea pentru citit crescuse în acea perioadă, l-am întrebat cum se numește cartea.
-"Transcendență. Iubire." Spuse el. Aceste două cuvinte îmi răsunară în urechi precum un clopot ce se aude până departe.
-Despre ce este cartea? îl întreb curioasă, pe cât de curioasă eram, pe atât îmi doream să găsesc un subiect pe care să îl dezbatem.
-O poți citi chiar tu pentru a afla mai multe, spuse el lăsând privirea puțin în jos și cu un zâmbet puțin forțat.