Mesaje de la un criminal.

Inimioara

Îşi şterse lacrimile repede.Collin îşi strivi buzele de gâtul ei.

-De ce plângi?

-Pentru că sunt oarbă, nu am să-ţi văd chipul niciodată, nu am să mai văd nimic niciodată.

-De ce eşti aşa de pesimistă?

-Vreau să rămân singură.Pleacă, te rog.

-Noapte bună.

Nu după mult timp uşa se deschise.Era Elena.Parfumul ei cu miros de trandafiri şi migdale se putea simţi de la o distanţă considerabilă.

-Hei...Te-am auzit suspinând.Am vrut să văd ce faci.Sper că nu te-am deranjat.

-Nu, stai liniştită.

-Ce te deranjează?

-Totul, Elena.Nu înţelegi.

-Mai ţii minte când toţi copiii au început să râdă de mine că aveam aparat dentar?Toată lumea făcea glume proaste.De atunci am luat decizia de a fi voioasă şi fericită în orice situaţie , asta pentru că am învăţat din experienţă că fericirea sau nefericirea noastră depind, în mare parte, de dispoziţia noastră şi nu de situaţia în care ne regăsim.

-Asta îmi aduce aminte de motto-ul nostru...Mai ştii?

-"Învinge durerea, râzi cât se poate că tot la zi ajunge şi cea mai lungă noapte." , vorbiră la unison şi zâmbetul le apăru pe buze.

-Melody, cum arată Collin?Îl placi?Nu am mai deschis de mult timp subiectul "băieţi".

-Ce pot să-ţi spun e că nu îl plac, îl iubesc.

7.30 

-Melody!Trezeşte-te!

-Ce s-a întâmplat?!De ce ţipi în halul ăsta?

-Collin a lăsat la uşă un buchet enorm de trandafiri.Uite, atinge-i!

Mângâie cu vârful degetelor câteva petale, dar se răni într-un spin.Sângele se prelinse pe o petală albă.

Pe faţa Elenei apăru o expresie ciudată.Privea uimită picătura de sânge ce luă forma unei inimioare cu margini bine definite.