- Maia! Nu deschide portalul! țipă Amatis cât o țin plămânii.
- Nu poate fii mai rău de atât, răspunde Maia calmă.
Amatis îşi întoarce capul cât să vadă dragonul din spatele lor care se apropia din ce în ce mai repede.
- Ai dreptate, Amatis înghite în sec.
Maia îşi mişcă bagheta cât să traseze un portal micuț, colorat cu mov şi negru.
- Mişcă!
Fata îşi împinge sora mai mică prin portal. Trece şi ea, apoi îl închide în urma lor. Au ajuns într-o încăpere micuță şi prăfuită. Podeaua scârțâia şi unul din gemulețe era deschis lăsând un fior rece să invadeze camera. Liniştea plăcută este întreruptă de un trosnet asurzitor ca de sticlă spartă. Maia si Amatis tresară când văd că geamurile căsuței erau sparte de jur împrejur. Doar pereții le despărțeau de o armată de oameni mutilați, îmbrăcați în haine si armuri barbare, cu sluițe şi bețe înfăcărate în mâini.
Maia îşi flutură bagheta în aer si creeaza un scut pe fiecare geam. Amatis răsuflă uşurată până când un băiat, diferit îmbrăcat de ceilalți oameni, cu o mantie neagra cu gluga ca de vrajitor, asemanatoare cu cea verde a Maiei, întră pe unul din gemulețe fără probleme. Se apropie de Amatis dar aceasta începe să îşi strige sora, care pare să o ignore complet căutând ceva, Amatis nu stia ce tot căuta de când au ajuns acolo.
- Nu îți voi face rău, linişteşte-te, vreau să te scot de aici, zice băiatul cu o voce blândă.
- Nu, Maia!
- O voi ajuta şi pe ea să plece de aici, zise el.
Începe să o strige pe Maia dar aceasta părea complet vrăjită.
- Nu o pot lua şi pe ea.
- De ce? se încruntă Amatis.
- Nu îți face griji, voi trimite pe cineva şi după ea.
- Bine.
Băiatul o trase după el în pivniță, şi apoi afară, prin uşița pivniței.
- Dacă am fi ieşit prin față ne-ar fi văzut.
În fața lui Amatis stătea un cal, cu o culoare greu de descifrat, o combinatie între albastru si mov pastel.
- Urcă, o îndemnă el.
Nesigură, se cațără pe spatele calului, urmata de băiat, care se aşează în spatele ei. Calul o ia la galop printr-o pădure, apoi ajungând intr-o pajiste mirifica. Cu flori şi copaci frumos înfloriți, şi cu păsări micuțe şi colorate. Pajiştea era traversată de un pârâu cristalin. Dar imaginea frumoasa a fost distrusă când Amatis începu iar să tremure, la contactul cu ochii unui barbar mutilat, în spinarea unui cal negru ca cenuşa, armat cu zale din fier, care venea pe urmele lor.
Tot ce auzea acum Amatis era tropotul copitelor la contactul cu pământul.
Maia se opri din căutat şi se întoase înapoi în mijlocul încăperii, sperând să o găsească acolo pe sora ei mai mica, însă aceasta nu era acolo. Era singură, în mica camera care era defapt toată casa.
Se uită în stânga şi în dreapta dar nu vedea nimic, nici urmă de ea. Barbarii continuau să lovească cu pumni şi cu picioare pereții casei.Se panică până când o voce necunoscută îi răsună în cap : Rosteste cuvintele care ti le spun , rosteste-le."Avzgan gotte vou". Maia, repetă cuvintele fără să stea pe gânduri şi dispare. Era o vrajă de teleport.
Amatis gâfâia speriată când ajunseră la marginea unei prăpăstii. Era sigură că vor sări peste, şi aşa făcu, când calului îi ieşiră aripi. Era un Pegasus. Amatis încremeni.
Se lăsau jos în prăpastie,unde peretele din pietre s-a deschis ca într-o peşteră. Intră înăuntru iar peretele de piatra se închide în urma lor.
- Aici eşti în siguranță,pentru moment, zise băiatul.
- Nicăieri nu sunt în siguranță.
