Eccedentesiast

Acolo sus...

Nu mă mai vezi, nu mă mai auzi,
Ochii tăi se inchid încet și uzi.
Ultima lacrimă tu o verși,
Iar mâna-ți de-a mea strângere o eliberezi.

Inima ta a încetat în sfârșit să bată,
O respirație apare pentru ultima oară,
Să încerc să te trezesc este-n zadar,
Nu mai simți nimic, m-ai lăsat cu-n gust amar.

Sufletul tău de trup s-a eliberat.
În sfarșit în liniște tu te-ai resemnat.
Poate că pe mine acum mă doare,
Dar să te văd pe tine fericit...asta-i alinare.

Înainte de a pleca, să-ți iei rămas bun ai vrut,
Căldura ta îmbietoare să o simt am putut.
Îmi doream ca a ta îmbrățișare să dureze mai mult,
Dar ai plecat, să fi fericit ai vrut mult.

Ai plecat, nu îți dai seama cât de dor mi-e de tine,
Plâng acum, nu mă mai pot abține,
Să mă rănești nu ai vrut, mi-ai spus,
Dar lacrimile mele nu se opresc din scurs.

Știu că mă vei veghea, acolo sus,
Dar tot nu-mine a crede că te-ai dus.
Am nevoie de tine, viata asta-i dură.
Tu o făceai mereu mult mai bună.