Ochi Albaștri

5 - Atât De Perfectă

Media: Jack&Jack - Like That

Aura

Nu mai rezist. Deja am o presimțire că ceva rău o să se întâmple. De ce? Fiindcă de fiecare dată când urmează să se întâmple ceva cu adevărat rău, stomacul mă doare și îmi vine să vărs tot ce nu am mâncat. E 22:30. Îl sun, nu răspunde. Dar... Dacă mă îngrijorez eu degeaba și el e bine cu vreun prieten, fumând? Numai. Mă culc. M-aș culca dacă nu m-aș mai simți atât de rău.

Recunoaște... Îți faci griji pentru el.

Bine, poate puțin...

Recunoaște că te-ai îndrăgostit de el...

Ok... Pe asta nu o pot recunoaște.
Aud ușa deschizându-se. Frica cred că mă va omorî dacă nu încetează.
Mă duc în sufragerie și... Simt cum cred că inima a încetat să mai bată pentru o secundă și respirația mi se oprește în gât.

- Mark! Ce ai pățit!

E tot plin de lovituri și de sânge. Știam eu că e de rău. Mâinile îmi tremurau atât de tare că nici nu știu ce să fac mai întâi.
Mă duc să iau trusa de prim ajutor pe care o aveam în bagaje. Bine că am luat-o. Naibii! De atâta teamă nici nu mai știu ce să fac!
Când mă întorc îl văd întins pe canapea cu mâna stângă pe piept. Respira foarte greu și stă cu ochii închiși.

- Mark... Ești bine?

Ce întrebare stupidă!

Deschide gura să zică ceva, dar nu scoate niciun sunet.
Îi curăț ușor fiecare rană, bineînțeles că la fiecare mișcare pe care o făceam strângea din ochii. După ce l-am terminat de bandajat și de curățat rănile, observ că respirația îi devenise regulată, semn că adormise. Sper să nu aibă vreun os rupt sau ceva. Ce i s-o fi întâmplat? M-a speriat atât de tare! E trecut de ora 23. Mi-e atât somn, dar îmi este frică să adorm. Dacă se trezește și îi e rău la noapte? Doamne, cât de bună sunt eu!
Ușor, ușor, fără să vreau, ochii mi se închid încetișor, adormind.

Mark

Îmi deschid ochii cu greu la impactul razelor de soare. Simt că mă doare tot corpul. Încerc să îmi ridic capul și observ că am mâinile bandajate și rănile sunt curățate. Apoi o văd. Capul și mâna ei sunt așezate pe mâna mea dreaptă. Am și uitat de ea. Aseară îi observasem îngrijorarea de pe față. Cum încerca cu mâinile ei micuțe să le îngrijească pe ale mele care sunt mari în comparație cu ale ei. Sincer, mă bucur că am văzut o altă lautură a ei. Cea grijulie. Și îi stă atât de bine. E atât de drăguță.
Îmi ridic mâna să o mângâi pe cap. Are părul atât de moale. Deschide ochii brusc.

- Mark? îmi șoptește.

Ador când îmi spune numele. Din gura ei parcă îl face să sune mai special.

- Cum ești?

Încearcă să se ridice în fund. Își pune mâna la ceafă masând-o. Nu pot să cred că a dormit toată noaptea lângă mine.

- Sunt bine. Mulțumesc.

- Sigur?

- Da.