Christine

Capitolul 5

Daca ar fi fost cineva în locul meu in acel moment, probabil că s-ar fi simțit fie usor stanjenit, fie ar fi fost in culmea entuziasmului. Problema consta în faptul că sentimentele mele erau cu totul diferite decât ar fi fost normal în situatia respectivă. Trecuseră deja câteva zile bune de la nefericitul incident cu hainele, iar compania noastră a fost trimisă în cel mai apropiat oraș pentru a stabili situația aprovizionarii cu hrană. Datorită noilor cuceriri germanice, camioanele cu mâncare ajungeau fie mult mai greu ca de obicei, fie pe drum erau atacate de catre inamici. Dacă ajungeau prea greu, evident, mâncarea se strica. În orice caz, drumul până în acel oraș fusese în principiu mai mult anevoios decât lung, motiv pentru care, eram aproape la fel de extenuați ca dupa o cursa de viteză fără pauză de-a lungul a trei kilometrii. Odată ajunși acolo, oboseala dar și foamea începură a-și spune cuvântul. Așa cum puteau și ele.

În ciuda acestei stări, nici unul dintre noi nu ezita sa pășească drept și cu mândrie pe străduțele acelui orașel aparent destul de activ. Majoritatea oamenilor care se aflau pe strazi nu ezitau sa își arunce privirea spre noi cu o expresie surprinsă, în timp ce unii dintre ei chiar ne abordau sau ne băteau pe umăr rostind cuvinte de încurajare posace care eu le comparam cu mila față de un osândit pe nedrept la moarte. În fond, era cam același lucru. 

In ciuda orei destul de înaintate, caldura încă se simțea destul de intens, mai ales față de noi, cei care nu doar ca aveam tone de haine care ne acopereau trupurile, dar mai prezentam și rucsacii cu echipament. Pe scurt, era aproape la fel de rău ca într-o sală plină de aburi fierbinți, doar că acea sală era la fiecare pe sub haine.

Privind întâmplător spre dreapta, am zărit doua domnițe ce trecură rapid de mine. Spre amuzamentul meu, una dintre ele îmi facu jucauș cu ochiul. I-am oferit în schimb un zâmbet stânjenit.  Cu o expresie increzatoare am întors capul spre Viktor care se afla fix in stanga mea.

- Vezi Tukovic, nu e nimic extraordinar în calitatea de a atrage femei. Nici nu trebuie sa fiu barbat ca sa le cuceresc, i-am zis pe un ton vesel în timp ce el mă privi curios.

- Scuze Romanov, dar nu jucam corect. În primul rand, daca aș sta să numar toate femeile care m-ar dori in cearceafurile lor, s-ar termina razboiul. In al doilea rand..a inceput el apropiindu-se usor de urechea mea. Jocul nu este corect în cazul în care tu esti una dintre ele. Mă pot ușor considera învingător prin abandon.

Drept răspuns la replica lui, m-am încruntat.

- Bea puțina apă, poate te trezești. Nu îmi vei avea niciodată sufletul.

- Ohoo...dar nici nu vreau sufletul tau. Prezența fizica îmi este mai mult decât suficientă, rostise el cu aroganța specifică, moment în care o parte bună din sânge mi se urcă drept în obraji.

- Ești un bou, i-am zis trecand cu indiferență pe langă el.

- Stiu ca mă iubești! șopti el scurt în spatele meu, înainte de a izbucni intr-un hohot de râs care mie nu îmi inspira normalitate.

Nu l-am bagat in seama. Am fost destul de ocupată să merg drept înainte apropiindu-mă cu pași rapizi de Bosnia. De cand am ajuns la unitate, nu am apucat să scot foarte multe cuvinte de la acel barbat, însă cel mai probabil înfățisarea sa fioroasă și ochii injectati cu duritate mă ținură destul de departe de el. Acum, însă, nu eram sigură de ce, dar aveam o vagă dorință de a vorbi cu el. Asta am și facut. Privirea sa glacială manifestată de ochii săi albaștri deschis și blondul spălăcit al parului său îi ofereau o înfățișare sovietică, dar pe lângă toate astea, cea mai evidentă era masa lui musculară. Am inghitit în sec de vreo doua ori inainte de a mă adresa lui.