Visul din urmă

Apropierea

Abia mi-a spus cum îl chamă că m-am şi trezit... yey, iarăşi 4... serios... Artinian? Acum măcar am la ce să mă gândesc...
Păcat... îmi amintesc că azi am de predat nişte opinii despre copilărie şi lectură, iar eu normal că nu le-am făcut...
Mă apuc de scris tâmpenii, la asta mă pricep cel mai bine... "când eşti copil ai tot dreptul să te joci, nimeni nu ar trebui să te oprească", mai scriu câteva propoziții şi merg şi la cealaltă opinie... "mereu mă distrez pe seama unor personaje cu anumite prietene. Pe noi lectura ne ajută să privim spre viitor fericite", eu bine am spus că scriu doar tâmpenii...
În orice caz... am terminat de scris. Acum mă pun pe pat şi mă uit pe telefon. Nimeni activ...
Normal că toți dorm şi tu făceai asta dacă puteai, îmi reproşează conştiința
Şi eu încerc să dorm, dar eu sunt cea pedepsită, nu Artinian.
Gândeşte-te ce ai făcut!
Tu trebuie să faci asta, îi spun încheind convorbirea mea cu conştința.
Nu după mult timp îmi sună şi alarma. Iarăşi mă îmbrac şi merg spre şcoală. Iarăşi mă plictisesc la ore. Singura chestie diferită e că profesoarei de română i-a plăcut opinia mea despre copilărie, dar a spus că la cea despre lectură mai am de lucrat. Dacă ar şti că le-am făcut pe la 4 dimineaţa mi-ar da 10...
Am terminat şi azi cu şcoala. Deja nu mai rezist. Sunt foarte obosită, dar am spus că o să dorm pe la 18, atunci să vedem.
~ORA 18~
Ok... a venit şi 18. Mă pun să dorm. Întuneric...
Peste destul de mult timp apare Artinian. Păcat că nu îi pot vedea fața. 
Încep cu întrebările:
- Hey, Arty. Nu ai nici o problemă să îți  spun Arty, nu?
-Nu, nu eşti singura care îmi spune aşa.
- Ok, ar cam trebui să te deranjeze să tot vi în visele mele. Presupun că deja te-ai săturat de mine. Toți se satură de mine. Asta e regula. Chiar dacă poate nu aşa repede, tot se satură...
- Exagerezi, eşti destul de simpatică, deşi ai fi mai simpatică dacă ai schimba întunericul asta, *spune el întrerupându-mă*.
- Cum aş putea face asta... şi pe mine mă exasperează.
- Haide să îți arăt, dar trebuie să închizi ochii. Dacă tot trebuie să ne tot întâlnim măcar să te ajut şi eu cu ceva.
Închid ochii... el mă ia de mână şi îmi şopteşte uşor la ureche:
- Este visul tău, crează-l după propria dorință. Sunt multe locuri frumoase în lumea asta, sau, poți să creezi unul special. E imaginația ta. Concentreaza-te.
După ce spune asta încep să mă concentrez, dar îl aud spunând:
- Imagineaza-ți altceva, rapid... nu vreau să fiu prăjit de un dragon...
Un dragon? îmi întreb eu conştiința.
Nu mă puteam abține, spune ea...mereu ne-au plăcut dragonii, şti asta.
Da, ştiu... acum salvează bietul băiat!
Serios? El nu te lasă să dormi, iar tu vrei să îl salvezi?
Salvează-l odată, nu am chef să mă contrazic cu tine, deşi ar merita să fie prajit...
- Ştiu că te gândeşti serios să mă prăjeşti, dar să şti că eu nu ți-am făcut nimic... scapă-mă odata de dragon... *spune el gâfâind de la atât efort*.
Mă concentrez şi creez un loc magic. O bancă între nişte copaci uimitori, cu frunze mov.
Arty vine în spatele meu şi mă îmbrățişează, spunându-mi:
- Ştiu cât de greu ți-a fost să mă salvezi după tot ce ți-am făcut. Ți-ai călcat pe conştiința.
De ar şti el cât de adevărat e s-ar pune şi în genunchi, comentează iarăşi conştiința mea.
-Lasa-mă în pace, *zbier eu*.
Anty se depărtează repede de mine, dându-se în spate.
- Scuze... nu cu tine vorbeam... nu mă deranjează îmbrățişarea ta.
- Da, sigur nu vorbeai cu mine... *spune el sarcastic*... vorbeai cu ceva fantomă...
După ce spune asta apare o fantomă, iar Anty zice:
- Serios? Nu poți avea şi tu o imaginație normală? Acum ia fantoma asta de aici!
Deschid ochii şi rad de cât de speriat e. Se pare că pot să îl văd, să îi văd fața. Era doar un băiat obişnuit, dar văzand cât de fricos e îmi chem fantoma la mine:
- Fantomițo... vino la mine... nu îl mai speria pe fricos...
- Ely... nu e bine să te apropii prea mult de lucrurile care se mişcă prin visele tale.
- Cine vorbeşte...
Nu mai apuc să spun nimic căci mă trezesc... pam, pam, pam... tot 4, yey.
Mă trezesc exasperată şi mă uit la tavan, dar în minte îmi apare Arty şi mă gândesc dacă şi el s-a trezit sau trebuie să stea singur în întuneric.
Tot gândindu-mă la el se face ora 7 şi merg la şcoală.
Pe cine vrei să răneşti aducând atât de mult aminte de şcoală... toți o urăsc... şi deja au înțeles că eşti elevă, îmi reproşează iarăşi conştiinţa mea.
A vorbit cineva cu tine, dar cel mai ciudă e că ai dreptate, recunosc eu.
// O să încetez cu vorbitul despre şcoală.