Visul din urmă

Iubita lui

Arty o sărută. Păreau foarte fericiți împreună. Eu eram singură acum. Până şi băiatul din visele mele m-a lăsat.
Mă ridic de pe bancă şi păşesc încet spre internat. Păşesc astfel încât să nu se observe dezamăgirea din ochii mei.
Dar tu ce credeai... ca te iubeşte pe tine? Nu ai ințeles că a fost pedepsit să te intâlnească noaptea în visele tale... pedepsit, mă ceartă conştiința mea, iar tu ca o proastă ce eşti te-ai îndrăgestit de el.
Gata... nu poți să încetezi odata? Sunt foarte rănită acum. Nu mai am nevoie şi de reproşurile tale.
Merg în internat şi mă pun în pat. Cât de proastă am putut fi. Să mă indrăgostesc de un necunoscut...
O să îmi treacă mie... M-am mai simțit eu aşa... Pot să rezist... Putem să rezistăm, îi spun eu conştiinței mele încercând să o încurajez.
Adorm plângând, cu gândul la Arty... cum am putut să fiu aşa de proastă?
După ce adorm complet visez ca sunt iarăși la pârâu... locul ăsta îmi aminteşte de Arty... încep iarăşi să plâng... nu mă mai pot opri.
Vine Arty după mai mult timp şi începe:
- Hey... ce ai pățit?
- Nimic... doar mi-a intrat ceva în ochi, *spun eu zâmbind fals*.
- Ştiu că ai pățit ceva, *spune el în timp ce se apropia din ce în ce mai tare de mine*. Pot observa asta din felul în care priveşti, dar şi pentru că în jur e iarăşi întuneric.
Atunci mă uit şi eu. De la cât de mult am plâns nici nu am observat că e întuneric în jurul meu. Fac alt peisaj.

- Wow... începi să te pricepi la asta din ce în ce mai bine.
- Da, chiar... mersi că mi-ai arătat acest truc.
- Nu trebuie să îmi mulțumeşti, doar suntem amici.
- Am tot vrut să te întreb... când o sa mai pot şi eu să dorm normal. Mă epuizez din ce în ce mai tare.
- Daca nu ai crea atâtea peisaje ai fi mai ok, *spune el nervos către mine*.
- E visul meu, aşa că nu ai dreptul să îmi vorbeşti aşa! *spun eu îndreptându-mă spre apă*.
- Îți vorbesc cum vreau. Unde mergi?
Nu îl mai bag în seamă şi înaintez spre apă.
- Ely... Ely, unde mergi? Ely... hei... unde naiba mergi, Ely? *spune el în urma mea*.
- Departe de tine, *spun eu aproape plângând*.
- Ely... ce vrei să faci? Ely... nu te prosti!
- Deja am făcut-o! Pa, Arty, ne vedem mâine, *spun eu tristă*.
Mai spune ceva, dar nu îl mai ascult. Am înaintat prin apă încercând să fac ceva să îmi deranjez somnul. Întru în apă, încet, încet încep să rămân fără aer. Mai aveam puțin, dar chiar atunci am fost salvată de Arty.
Mă scoate din apă şi începe să se certe cu mine:
- Ce naiba e în mintea ta? *spune şi mă ia in braţe*. Nu eşti normală... şti ce tare m-ai speriat? *spune strângându-mă mai tare*.... Dacă mai faci aşa ceva te bat!
- Oricum veneam mâine înapoi. Nu scăpai aşa de repede de mine, *glumesc eu începând să îmi dau seama ce tâmpenie era să fac... deşi era doar un vis*.
Bravo, tâmpito... sigur rezistăm... spune ironică conştiinţa mea pe care nici nu o mai ascult.
- Prostuţo... mureai şi în realitate... *spune el mustrându-mă într-un mod drăgălaş*.
- Poate era mai bine... de ce m-ai salvat... scăpai şi tu de pedeapsă.
- Credeam că suntem prieteni şi ai uitat de ce mă aflu aici, dar se pare că am greşit... îmi pare rău... deja m-am obişnuit cu tine.
- Se pare că nu suntem, *spun eu hotărâtă*. Niciodată nu am fost. Asta a fost doar o parte din pedeapsa ta! *spun eu încercând iarăşi să îmi păstrez lacrimile pentru mai târziu*.
Nu mai apuc să spun nimic... se pare că e 4 fix.
Mă trezesc cu inima zdrobită. Acum ce fac. Nu sunt în stare nici să mă ridic din pat. Eu, persoana care nu se îndrăgosteşte, tocmai eu.