Eu am murit
secătuindu-mi firea de tine
și dezlipind săruturile de ceară
de fiecare dată
și de pe mâna dreaptă și de pe
stânga
încercând să suflu în ceară să se usuce
pe plic și de pe fața mea să nu mai
plâng
să nu-mi mai fie cald și să-mi ningă sufletul
în straturi nici mai mici
nici mai mari decât mările de praf de pe străzi
azi un fir și altul mâine până când mi-o ajunge la gât răceala iar
de pe față ceara se va mișca și alunecă direct în
suflet unde se cuibări pentru o zi două
cât să curgă de acolo și în subterană
sărutul tău de ceară pe lângă chinuiți
la masa mare fără linguri
apoi la cea sărăcăcioasă
pe chipul îngerului să se destrame
aștept cum Rumi aștepta să-l afle
eu vreau ca sărutul să plece
cât mai departe
în metafizic
pe marginea prăpastiei
în persistența semicoștienței
să plece fără să ezite
altfel are să-i alunece sub picioare
o flacără
și-l aduce apei ca pe un copil ce
nu înoată
el să trezească suflarea în praful de var
să zboare până la mama cerului
teamă de apă și de sărutul
de ceară
la Freud și Cărturești
dar mi-e dor de sărutul ce-mi găurea sufletul
din păcate a plecat în vidul de sus
de dor și somn
