FFI

1

Mark

M-am dus in fata oglinzii si m-am privit din cap pana in picioare. Aveam cearcane la ochi din cauza faptului ca nu pot dormi nici 5 minute.

Aveam brate subtiri, picioare slabe si un corp firav. Pielea era alba precum laptele. Parul era ciufulit, iar buzele le aveam mov.

"Ce e gresit cu mine?" soptesc eu.

Simt un fior rece pe sira spinarii, apoi niste brate care imi cuprind talia mica. "Esti frumos, Mark" imi spune Taeyong sarutandu-mi obrazul.

Am zambit scurt si mi-am indreptat privirea spre brațele lui. Erau diferite fata de ale mele: forma, marimea. Pe langa el, eu eram doar un pui de pasare foarte fragil. Iar el, el avea grija de mine.

Niciodată nu m-a neglijat in toti acesti ani. Mereu a fost lângă mine. El este cel mai bun prieten al meu de cand eram mici. Il consideram chiar fratele meu. Il iubeam. Si el pe mine.

TAEYONG

Puteam sa-l vad. Era trist. Ochii lui caprui stersi spuneau multe despre trecutul lui. Nu era unul frumos ca al oricarui copil.

Flashback

Cu 4 ani in urma

TAEYONG

O auzeam pe mama stand de vorba cu doamna Lee, mama lui Mark. Tonul ei era ingrijorat. Nu stiam ce se petrece. Am stat mai mult ca sa pot auzi intreaga discutie.

"-O sa fie bine" spusese mama.
"-Este prea mic ca sa inteleaga..."
"-Stiu ca este foarte dureros, dar iti promit ca o sa fie bine"
"-Nu mai am mult, intelegi? O sa fie singur!" apoi am auzit cum a inceput sa planga. Mama a luat o in brate pe doamna Lee.
"-O sa avem noi grija de el. O sa il cresc ca pe propriul copil. Iti promit!"

Oare despre ce vorbeau? Despre Mark? Dar mama lui este bine. Mark e bine. Ce se petrece?

Peste 2 saptamani am aflat. Toate cele zise de mamele noastre au avut sens. Mama lui Mark murise. Eram la înmormântarea ei.

Il tineam pe Mark in brate. Plangea. Varsa lacrimi pentru mama lui. Imi strangea tricoul in mainile lui mici si suspina. "Sunt singur, Taeyong...".

Doar asta zicea. Plangeam cu el. Nu era singur. Ma avea pe mine, pe mama, dar nu puteam sa ii spun nimic. Stiam cum e sa pierzi pe cineva drag. Tot ce puteam sa fac era sa ii ofer un umar pe care sa planga.

Era tarziu. Mark era in pat si dormea. Era obosit. M-am dus la mama si am intrebat-o ce a vorbit cu doamna Lee in ziua accea.

"-Scumpule, esti prea mic ca sa intelegi" spuse ea mangaindu-mi obrazul.
"-Aici e vorba de doamna Lee si Mark!" spun eu serios. Mama a oftat si a acceptat sa imi spuna.
"-Mama lui Mark era grav bolnava"
"-Bolnava? Ce avea?"
"-Este o boala rara. Mama lui Mark nu putea sa doarma nici macar 5 minute. Organismul ei era la pamant. Stia ca nu mai putea trai mult, asa ca m-a rugat sa il crestem pe Mark". Vorbele ei m-au lasat fara cuvinte. Atat eu, cat si ea, aveam lacrimi in ochi.
"-Nu exista tratament? Trebuie sa-"
"-Boala nu se poate trata, scumpule. E transmisa din familie" ma intrerupe ea.
"-Dar Mark? Mark nu are nimic, nu-i asa?"
"-Mama lui nu a văzut semne. L-au dus la control la tot felul de medici. E perfect sanatos, deocamdată"

"Deocamdată". Am inceput sa plang, iar mama m-a strâns in brate. A zis ca va avea mare grija de Mark. A zis ca il va pretui cum ma pretuieste pe mine.

" Nu il voi lasa sa moara. Promit!"

Au trecut 3 ani. Mark inca era sanatos. Ocazional, mama mai mergea la doctor cu el, sa se asigure ca e bine.

Uneori, il vedeam pe Mark privind in gol. Avea ochii reci si indurerati. Inca se simtea singur. Il intelegeam. Dar nu puteam sa ii alin mereu durerea, pentru ca acea durere nu se uita.

Era 1 noaptea. Dormeam linistit, cand simt o greutate peste mine. Ma trezesc si il vad pe Mark deasupra mea. "Hyung, nu pot dormi" spuse el trist. Atunci mi-am amintit de boala pe care o avusese si mama lui.

L-am luat de mana rapid si am dat buzna in mijlocul nopții la mama in camera. "Mark nu poate sa doarma!" am spus speriat cu ochii in lacrimi.

Mama s-a dat jos din pat si l-a pus pe Mark in poala sa. Ea stia care sunt semnele FFI-ului, boala de care Mark era posibil sa fie afectat.

I-a deschis ochii larg pentru a putea sa ii vada pupilele. Acestea erau perfect normale. Mama s-a calmat si mi-a zambit. "Este bine, Taeyong" mi-a spus ea.

Mark ne privea confuz. Eu si mama rasuflam usurati. "Ce se petrece? Este totul bine? E-E ceva gresit cu mine?" intreba el. Era nelinistit. Mama i-a mangaiat obrazul si i-a spus ca este bine. "Mark nu e bolnav. Mark nu e bolnav. Mark nu e bolnav" imi repetam in minte.

Dimineata, mama ne pregatea cerealele. Vocea mamei sparge linistea.

"-Cum ai dormit, Markie?"
"-Mhm, n-am facut-o"

Mama i-a verificat iar pupilele. Erau iar normale. Eu eram speriat, iar Mark inca confuz. Nu i-am zis nimic.
A doua noapte s-a intamplat la fel. Mark nu dormea. Nu putea. Statea si se uita pe pereti pana dimineata. Asa a tinut-o 2 saptamani.

Mama l-a dus la medic intr-un final. Dupa 20 de minute de stat de vorba cu medicul, mama a iesit fara sa zica nimic. Am ajuns acasa, iar Mark s-a dus la baie.

"Mama..." i-am șoptit cu jumatate de gura. Aceasta a dat afirmativ din cap si a inceput sa planga. Am luat-o in brate si am inceput sa plang cu ea.

End flashback

TAEYONG

Mark avea pupilele foarte mici. Avea momente cand ametea si nu mai vedea bine. Avea cearcăne din cauza ca nu putea sa doarma. Inca era confuz. Nu stia despre boala lui.

Dupa ce mama a plecat in Daegu cu munca, Mark a ramas cu mine. Am avut grija de el. Nu doream sa i se intample ceva. Era ca fratiorul meu mai mic. Atat de firav, atat de dulce, si totusi atat de indurerat.

"Promit ca nu o sa mori, Mark"

Deci asta e primuprcapitcapitol. Sper sa va placa. Si celor de a 8a, succes maine!