Sunt obosit. Pe zi ce trece devin din ce in ce mai obosit. Fata mea era mult mai alba, iar buzele mult mai vinetii. Ma simteam din ce in ce mai slabit.
Nu mai mancam, nu mai mergeam, pentru ca stiu ca picioarele mele vor ceda. Toti imi ziceau ca sunt bine, dar nu era asa.
De fiecare data cand inchideam ochii, vedeam raiul. Era ceva ciudat, nici macar nu pot explica. Totul era asa de alb. Totul parea pur si linistit.
Nu se auzea nici un zgomot. Doar o melodie linistitoare isi facea auzita prezența. Imi placea. Ma calma. Doreama sa o aud in continuu, dar dupa cateva momente, era intuneric.
Simteam cum cineva ma strange de gat. Nu mai puteam respira. Plangeam. De ce plangeam? Ale cui erau acele maini? De ce imi doresc raul? Ce am facut gresit?
"T-Taeyong h-hyung..." incercam sa spun in timp ce ma chinuiam sa respir. Normal ca nu ma putea auzi. Nu era aici, desi a promis ca sta cu mine. Acum plangeam mai tare.
Am simțit deodata niste brate care m-au cuprins rapid. Cineva imi mangaia usor spatele si parul ciufulit. Nu am deschis ochii sa vad cine era, dar imbratisarea aceea ma linistea.
TAEYONG
"-Mark, sunt aici..." i-am spus cu lacrimi in ochi. Il tineam strâns in brate. Nu il mai parasesc in nicio secunda.
*
Mark se uita pe tavan, in gol. Dormea cu ochii deschisi, asta fiind singura modalitate de a se odihni, chiar daca nu tinea mult.
Eram pe scaun, langa patul lui, si il priveam. Imi doream sa fiu eu in locul lui. Mark nu merita asemenea durere. De ce un suflet mic trebuia sa sufere atat de mult?
Era doar un copilaș. Nu a făcut niciodată nimic gresit. A invatat mereu si facea întotdeauna ce i se spunea. Mereu m-a făcut sa rad cand ma simteam trist. Cand era mic, il ajutam la teme, si intelegea repede.
Ma gandeam amanuntit la ce i se întâmplă lui Mark. Am promis ca nu il las sa moara, dar nu pot face absolut nimic. Deodata, Mark incepe sa vorbeasca.
"-Hyung, ce se intampla cu mine?" spune Mark serios privind in continuare tavanul. "-Mark..." . Nici nu stiam ce sa ii spun. Nu mai rezinsta mult. Trebuia sa stie. "Esti bolnav". Incepusem sa lacrimez. "-Stiam, hyung" spuse el fara nicio reacție. Eu taceam. De unde stia? "Am vazut fisele mele medicale" "-E-Eu...Mark...". Plangeam. "-Stiu ca o sa mor". Cum de era asa de calm? Am izbucnit în lacrimi. "-Imi pare rau, Mark! Nu am reusit sa ma tin de promisiune, iar acum, o sa mori!". Mi-am ascuns fata in palme doar ca sa nu ma vada plangand. Mark s-a ridicat in fund si m-a luat in brate. "-Asa mi-a fost sortit. Nu e vina ta, asa ca nu mai plange". Il priveam cu ochii rosii, umflati de la plans. El imi zambea, ca si cum nimic nu s-a întâmplat niciodată. " O sa ajung la stelute, hyung. O sa fiu bine acolo. O sa fiu fericit ca le pot atinge. Si o sa iau doua: una pentru mine, si una pentru tine". Il tineam strans in bratele mele. Nu doream sa ii dau drumul. Aceasta era ultima imbratisare pe care o aveam cu Mark. Nu doream sa se termine. "-Te iubesc, Mark!" spusesem plangand. Era asa de dureros. "-Si eu te iubesc, hyung. Si promit ca o sa te veghez mereu si o sa am grija de tine. Te voi astepta" "-Te iubesc, Mark! Te iubesc enorm! Te rog ai grija de tine!" "-Eu o sa fiu bine. O sa am grija sa fi fericit in lipsa mea. Te iubesc!" apoi imi lasa un sarut pe frunte.
Deodată, un sunet asurzitor intrerupe tot. Era aparatul ce arata pulsul inimii lui Mark. Arata o linie dreaptă continua. Mark era mort.
*
Mereu ii simteam prezenta. Simteam ca era langa mine, ținându-ma in brate cu mainile lui micute. A promis ca avea grija de mine si asa a fost.
"Mark, sper ca ai atins stelutele asa cum ai vrut"
Jur ca plang....... Am remușcări:") Oricum, asta e sfârșitul cartii. Sper ca v-a placut. Urmează una nouă. Seara frumoasa.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
