FFI

3

TAEYONG

Era deja ora 12 si Mark nu se dadu jos din pat. Ceva nu e bine. M-am dus in camera lui si l-am gasit invelit, privind lung spre perete.

"-Mark, esti bine?" soptesc leganandu-l usor.
"-Nu pot sa ma ridic, hyung..." sopti el. Simteam cum tremura, iar fata lui era mult mai alba decat de obicei.
"-Haide, te ajut" spun in timp ce ii dau patura la o parte.

Mark se ridică in fund, se sprijini cu mainile de pat, apoi se ridica in picioare. Se vedea ca era slabit. Il tineam bine de talie ca sa nu poata cadea. L-am dus pana in bucatarie si l-am asezat la masa.

Se uita in gol. Nu avea nicio expresie faciala. Era transpirat, iar la ochi avea cearcăne.

"-Hyung, nu vreau la scoala..." mormai el.
"-Nici nu te voi lasa. O sa o sun pe diriginta si o sa o anunt ca iti este rău" apoi am venit langa el si m-am asezat pe scaun.
"-Nu pot dormi deloc..." Mark incepu sa planga. L-am luat imediat in brate, ținându-l strâns. "Imi este atat de rau...Nu pot face nici macar un pas pentru ca simt ca o sa cad..." sopti Mark plangand mai tare.
"-Micutule, o sa fi bine, da? Iti promit". Ii las un sarut pe frunte si ii dau parul din ochi ca sa pot sa ii vad fata. " Ai incredere in mine, nu?"
"-D-Da.." spuse el tremurand.

Stiam ca ma mint, si il minteam si pe el. Era atât de dureros sa il vad asa. Dar trebuia sa il protejez cu orice pret.

"-Ce spui sa mananci ceva?"
"-Nu imi e foame"
"-Nici macar biscuiti cu lapte?"
"-Mhm..bine"

Nu puteam sa il las pe Mark nemancat. Știam ca biscuitii cu lapte ii placeau. Mereu manca cand era mic. Asa ca i-am pregatit cativa. I-a mancat incet, dar nu pe toti.

"-Hyung, nu mai pot" spuse el încercând sa se ridice.
"-Dar, Mark..."
"-O sa ma duc la baie"
"-Sigur poti merge? Nu vreau sa te las singur..."
"-Stai linistit. Ma descurc cumva" apoi iesi pe usa.

Deodată se aude un zgomot puternic. "Mark?!" am strigat alergând spre living. Acolo l-am vazut pe Mark intins pe jos. Am sunat la salvare si am inceput sa plang. Am crezut ca a murit, dar am reusit sa ii simt pulsul inimii. Desi era slab, il simteam.

Salvarea a ajuns in cateva minute. L-am dus pe Mark la spital. Pe drum, i-am spus medicului din salvare despre problema de sănătate pe care o are Mark. Acesta se uita cu o privire ingrijorata la mine, parca ascunzând ceva. Stiam, dar nu doream sa recunosc. "Stiu..." am mormait abtinandu-mi lacrimile.

Mark era internat in spital pe perioada lunga. Am stat de vorba cu doctorul, acesta dadandu-mi niste vesti pe care nu doream sa le aud. Aveam la dispoziție 4 saptamani. Doar 4 saptamani sa il fac pe Mark sa se simta fericit, ca orice copil de varsta lui.

*

Stateam cu el in fiecare zi. Il faceam sa rada si sa se simta bine. M-a pus sa ii citesc povesti, si sa ii cumpar un ursulet mare de plus. I-a pus numele Dunno. Era atat de dragut cu acel ursulet in brate. Avea un zambet gumat pe care il adoram.

Din cand in cand, dorea sa il scot afara, la aer. Am iesit cu el, dar doar in curtea spitalului. Nu puteam sa ma indepartez de spital, deoarece Mark trebuia sa fie sub supraveghere.

Stateam pe banca impreuna cu el. Se uita prin jur, bucurându-se de fiecare clipa. Si eu la fel, pentru ca acestea erau ultimele mele momente alaturi de Mark. Doar cand ma gandeam, imi apareau lacrimi in ochi.

"-H-Hyung, plangi...?" ma intreaba Mark îngrijorat.
"-Nu plang, scumpule". Chiar il minteam pe fata.
"-Lacrimile alea...."

Nu i-am spus nimic. Doar l-am luat in brate strans si nu i-am mai dat drumul. Doream sa il simt pe Mark in bratele mele, unde credeam ca e in siguranta, desi nu era.

Deja incep sa planga pentru ca ii fac asta lui Mark:")

Nici pisicuța asta nu ma inveseleste:')