FFI

2

MARK

Era liniște. Stateam in camera mea, intins pe pat, avand mintea goala. In sfârșit gandurile mele imi dadeau pace. Era chiar relaxant.

Nu mai gandeam. Eram intr-un altfel de spatiu. Totul era alb, fara nimeni in jur ce poate strica singurul moment de pace pe care il puteam avea.

Intr-un colt al acelei camere albe, era o chitara. M-am indreptat spre ea, apucand-o cu grija. Oare mai stiam sa cant?

Nu am ezitat. Am inceput sa cant cateva acorduri. Suna destul de bine. Cred ca imi aminteam un cântec pe care mi-l cânta mama cand eram mic.

Am inceput sa ating fiecare coarda cu blândețe. Fiecare acord suna diferit, dar se uneau intr-un cantec ce imi alina durerea. Ma simțeam normal pentru cateva secunde.

S-a rupt o coarda. M-am speriat. Peretii camerei au inceput usor sa se crape. Fiecare particica se darama, intunecandu-se rapid. Mi-am inchis ochii si mi-am pus mainile deasupra capului.

Ce se aude? "Mark! Mark!". Deodată sunt trezit. " Era un vis?" mormai printre buze. Se pare ca da. Nimic nu era real, si asta ma intrista.

"-E timpul pentru liceu" spune Taeyong mangaindu-mi spatele. "Vrei sa te duc eu?"
"-Ma descurc, hyung" spun luându-mi ghiozdanul de pe scaunul de lângă. "Ne vedem mai tarziu"

Ora 14:55

Inca 5 minute si plec acasa. Nu mai suport sa stau aici in fiecare zi, singur.

"-Psst! Mark!" se aude de undeva din clasa.
"-Ce este?" apoi tresar usor. Primesc un bilet in cap. Il iau si il desfac avand grija sa nu ma vada cineva. De data asta ce au mai scris despre mine?

Era un desen cu mine. Aveam ochii mici, nasul mare si zambetul strâmb. Mi-au desenat corpul foarte slab, iar bratele si mai slabe. Picioarele erau lungi, dar unul mai scurt decat celalalt. "V-ar trebui niste lecții de desen" spun doar pentru mine.

S-a sunat! In sfarsit! Acasa! Mi-am bagat toate cartile in ghiozdan, apoi am ieșit repede pe usa. Din spate se aude o voce groasa "Vezi sa nu te zboare vantul cand iesi afara!".

Am iesit repede din scoala incercand sa ignor acele cuvinte. Ma deranjau atat de tare lucrurile rele spuse despre mine. Era ceva gresit cu mine?

Eram in autobuz. Trebuia sa astept 20 de minute pana sa cobor. Mi-am bagat castile in urechi si mi-am pus o melodie relaxanta, care ma ajuta intotdeauna sa scap de gandurile negative.

Am intrat in casa linistit. Mi-am așezat pantofii la usa si mi-am lasat ghiozdanul jos, apoi am urcat scarile pana in camera mea. Taeyong era la munca inca.

Ceva mi-a atras atenția. Statea fix in coltul camerei mele. Era chitara cu care obisnuiam sa cant. M-am apropiat de ea si am luat-o cu grija in mana. M-am asezat pe pat si am atins usor coardele. Nu doream sa se întâmple ca in visul de azi dimineata.

Fiecare sunet ma linistea. Era un sentiment placut, de care mi-a fost dor. Ma simteam bine. Imi aminteam de momentele cu mama, cand ma invata sa cant. Imi aduceam aminte de toate cântecele acelea care ma faceau sa zambesc.

Acum, acel zambet a fost inlocuit de lacrimi si durere. Cateva lacrimi mi se scurgeau pe obrajii mei usor rozalii, dar le ignoram. Continuam sa cant la chitara, aducându-mi aminte de mama, o fire blanda, calda si grijulie. Ce dor imi e de ea...

Deodata, gandurile mele sunt întrerupte de soneria telefonului meu. Era Taeyong.

"-Da, hyung" spun eu trăgându-mi nasul.
"-Mark, azi scap mai devreme de la munca. Vrei sa iesim putin?"
"-Nu stiu, hyung". Nu imi placea sa ies, chiar daca era cu Taeyong. Preferam sa stau inchis in camera mea.
"-Iti iau si o îngheață cu ciocolata. Stiu ca iti place"
"-Si la cat ai zis ca termini?" spun eu razand. Nu puteam refuza inghetata cu ciocolata.
"-La 6. Ne vedem in parc"
"-Pa, hyung"

TAEYONG

Era deja ora 6. Il asteptam pe Mark pe o bancuta din parc. "Hyung!" se aude din departare. Era Mark care venea spre mine zambitor. M-am dus spre el si l-am luat in brate.

"-Ce zambitor esti azi!" spun eu ciufulindu-i parul putin carliontat.
"-Am cantat la chitara, Taeyong". Tonul vocii lui era unul vesel. Nu il vedeam mereu asa. Chiar ma bucura. Imi placea sa il vad zambind, razand.
"-Atunci hai sa iti iau si o inghetata"

Ne-am indreptat spre un stand cu inghetata. I-am cumparat lui Mark una cu ciocolata, iar eu mi-am luat una cu fistic.

Mark parea fericit. Isi mânca inghetata linistit. Din cand in când isi mai ridica privirea spre cer. Oare ce astepta?

Dupa amiaza aceasta ne-am distrat. Ne-am dat in leagane, cum faceam in copilarie, ne-am jucat prinsa pe aleile parcului, si ascunsa in padure. Ne simteam ca niste copii. Nu am mai iesit demult asa cu Mark.

"-Hyung, se face noapte!" spune Mark plin de entuziasm. "Sa mai stam! Sa mai stam pana apar stelele!"

Oare asta aștepta? Stelele? Ii placeau asa mult?

"-Trebuie sa gasim un loc de unde sa le vedem mai bine" apoi Mark tresare si isi pune mainile pe umerii mei.
"-Casa din copac! Mai tii minte?"

Desigur! Cum am putut uita? In acea casa eu si Mark ne-am petrecut mai toate zilele. Acolo era locul nostru.

Un copac inalt, iar in varf, o casa din lemn masiv. Inca nu se stricase. Am urcat înăuntru. Acelasi interior colorat! Asta pentru ca Mark a desenat curcubee pe toti peretii.

Ne-am asezat pe vechile noastre pernute rosii. Priveam cerul așteptând sa apara prima stea.

"-Hyung! Uite cum straluceste!" spune Mark arătând cu degetul spre cer.

Cand cerul a devenit plin de stele? Nici nu am observat. Probabil eram distras. Ma uitam doar la Mark, si la zambetul ce il avea. Nu mi se întâmplă des sa il vad asa.

"-Hyung, uite cate stele! Uite cum stralucesc!" spune Mark fascinat de sclipirea beculetelor de pe cerul intunecat.
"-Chiar sunt frumoase!". Dar nu doar stelele straluceau, ci si ochii lui Mark. Sclipeau asa frumos când se uita la stele. Iar zambetul, zambetul lui era de nedescris. Se putea citi fericirea pe chipul lui.

Mi-am plasat mana pe dupa talia mica a lui Mark, iar acesta si-a pus capul pe umărul meu. Era asa mic in bratele mele. Era asa firav, asa inocent.

"-Mi-as dori sa ating stelutele". Mi-am intors capul spre el, apoi i-am sărutat scurt crestetul.
"-In curand o sa le atingem amandoi, micutule". Mark chicoti scurt, apoi imi saruta obrazul.

" Nu te voi pierde, Mark! Promit!"

Mi-a venit o alta idee de carte, dar eu de abia am timp sa le scriu pe astea. Plus ca imi e lene. Pana atunci, bucurati-va de acest capitol si de vacanta. Pup

Apropo, aceasta e melodia aceea de mai sus. Sper sa va placa si asta