Îngeri şi demoni

David

Priveam clădirea impunătoare care se afișa înaintea mea. De astăzi totul avea să fie bine. Trebuia să fie. Am înaintat cu greu și am trecut de porțile înalte ale facultății. În jurul meu roiau tinerii studenți și fericirea. Sentimentul de bucurie plutea în aer și îți era imposibil să nu te simți bine. Totuși, pe dinăuntrul meu simțeam un gol adânc, nemărginit. Am mers către primul curs, cel de literatură. Odată ce am intrat în sala de curs, am simțit cum atmosfera se schimbase brusc – deveni mult mai tensionată. Câțiva studenți răsfoiau printre foile unor cărți cu paginile îngălbenite în căutarea unor informații pe care, mai apoi, le treceau pe o filă albă.

Deși cursurile începuseră în urmă cu o zi, se pare că deja erau multe de făcut. În cele din urmă, intră pe ușă o femeie trecută de vârsta a doua și ne salută călduros. Două ore mai târziu, am părăsit sala de curs cu informațiile încă prezente în gândurile mele. În timp ce traversam holul spre ieșire, mi-am ridicat privirea, apoi am studiat persoanele din jur. La un moment dat ochii mi se opriră pe o anumită persoană, oprindu-mă brusc. Acesta își ridică și el privirea și înmărmuri. Nu știam cât timp trecuse de când nu îl mai văzusem, dar mi se păru o veșnicie. Înainte de a mă muta aici, mi-am promis să las trecutul în urmă. Dar trecutul se întoarse – într-o oarecare măsură. Am decis să ignor fantasma care mi se arăta, dar am fost oprit în loc.

-David?

Am recunoscut vocea groasă și inconfundabilă îndată. Mi-am priponit privirea în a sa și am aprobat ușor din cap, aproape insesizabil.

-Bună, Jon, am răspuns scurt, apoi m-am întors să plec. Acesta mă opri și vru să mai spună ceva dar nu o făcu, așa că l-am părăsit.

Am înghițit în sec în momentul în care am ieșit afară, sub bătaia soarelui arzător. Îmi simțeam fiecare mușchi din corp încordat, nefiind capabil să fac o mișcare bruscă. Întâlnirea cu Jon fusese ceva cu totul și cu totul nepregătit. Nu am știut cum să reacționez și ce să spun, așa că am ales calea cea ușoară și am plecat. Simțeam cum întreaga mea stare de bine se nărui brusc, iar parcă particulele din aer mă sufocau. Imagini vechi și șterse mi se derulau prin fața ochilor. Apoi doi ochi periculoși de ispititori și de un albastru marin mi se iviră în minte. Am simțit cum ochii mi se umezeau dar mi-am scuturat capul, încercând să scap de toate amintirile care nu îmi dădeau pace și am continuat să merg spre parcarea facultății. M-am urcat în mașină și am plecat cât mai departe de acel loc.

A doua dimineață, am decis că ar fi cel mai bine să mă comport normal. Să încerc să vorbesc cu Jon, să aflu care erau gândurile sale. Chiar dacă părea absurd, mi se păruse o ușurare să îl văd cu o zi înainte pe holurile facultății. Pentru un moment, am simțit că nu mai eram singur în toată această poveste. Chiar dacă acesta îmi fusese ca un frate, relația noastră se răcise brusc în momentul în care am decis să evadez din acelstil de viață bolnăvicios pentru spiritul meu.

Examinam fiecare persoană care se afla în jurul meu, în căutarea lui Jon. Când acesta intră în câmpul meu vizual, am înaintat rapid spre el și m-am oprit doar în fața lui. Nu știam ce ar fi trebuit să spun. După atâta timp în care nu îl mai văzusem, simțeam că nu îl mai cunoșteam.

-David, ești în regulă? întrebă acesta, făcând referire la ziua precedentă. Am aprobat mărunt din cap.

-Trebuie să vorbim, am insinuat fără nicio reținere.

-Atunci, să vorbim.

Mergeam spre sala de curs cu pași mici, neintenționând să ajungem prea curând. Jon îmi povesti tot ceea ce se întâmplase după ce dispărusem cu mult timp în urmă. Unele detalii mă făceau să îmi doresc să îl opresc, dar trebuia să știu.