Îngeri şi demoni

Katherine

Ochii mi se deschiseră dureros. Auzeam cum picăturile-mi de sânge se loveau de cimentul rece. Eram înconjurată de patru pereți mucegăiți și înghețați, plini de sânge. Sânge care nu era al meu. Sunetele pașilor șobolanilor mă zgâriau pe urechi, ei erau singurii care se aflau alături de mine în acel chin. Căutam disperată cu privirea o ușă sau un geam care m-ar putea ajuta să evadez din acest loc, dar totul era prea întunecat pentru ochii mei. Mâinile îmi erau legate cu lanțuri ruginite care îmi smulgeau pielea de pe brațe puţin câte puţin la fiecare mișcare. Trupul mi-l simțeam rece și amorțit. Mă simțeam precum un cadavru în putefracție, diferența era că eu eram vie. Încercam să mă eliberez din acele lanţuri ruginite dar nu îmi era cu putinţă. Îmi simţeam pleoapele grele şi îmi era teamă că aveam să îmi pierd cunoştinţa. Atunci, balamalele uşii scârţâiră uşor. Am tresărit când uşa începu să se deschidă încet. Zgomotul asurzitor al ţâţânilor îmi zgâria timpanele. Nu înţelegeam cum ajunsesem în acel loc oribil. Nu îmi puteam aduce aminte ce se întâmplase înainte să mă trezesc înlănţuită. Când uşa se deschise, încăperea fu luminată. Ochii au început să mă înţepe şi să mi se umezească. Un bărbat sumbru păşi înăuntru. Nu îi puteam distinge expresia feţei. Tot ce puteam vedea erau doi ochi mari de un albastru rece, precum gheaţa. Acesta îşi fixă privirea asupra mea – am înmărmurit. Dintr-o dată am simţit cum sângele mi se oprise în vene. Refuza să mai circule. Fiecare pas făcut de acel bărbat, mă făcea să vreau să dispar, îmi doream să mă trezesc din acel coşmar care, din păcate, era pură realitate. Se opri înaintea mea, fără să spună nimic. Atunci am reuşit să îi disting trăsăturile. Un chip tânăr de înger, cu pielea albă, buze trandafirii, păr întunecat şi ochi glaciari. Şi totuşi, privirea lui era atât de demonică. Buzelel i se arcuiseră într-un rânjet. Mâinile şi le ţinea împreunate în faţă, frământându-şi degetele. La un moment dat, şi le despărţi şi ridicase una dintre ele spre mine. Credeam că voia să mă lovească, aşa că mi-am închis ochii, aşteptând impactul. Dar când nimic nu se întâmplă, am expirat uşurată. Ochii mi se deschiseră curioşi. Am înghiţit în sec. Mâna celui din faţa mea îmi prinse bărbia cu severitate şi îmi ridică privirea spre el. Ochii săi păreau goi și lipsiți de emoție. Îmi cerceta expresia în liniște, nefăcând o mișcare. Îmi era teamă de ceea ce avea să urmeze. Nu știam ce avea să se întample cu mine, dar cu siguranță nu era ceva în avantajul meu. Își mută privirea de pe fața mea pe brațele mele și lanțurile groase care îmi sugrumau încheieturile. Se încruntă și îmi prinse cu o blândețe ciudată încheietura în palma sa. Nu părea să îi pese că se mânjea de sânge pe mâini. Îmi strânse brațul între degetele sale, făcându-mă să scâncesc de durere, în același timp pierzând din ce în ce mai mult sânge. Își duse degetul arătător spre buze și gustă lichidul roșiatic de pe el. Acesta zâmbi satisfăcut, făcându-mă să mă simt tot mai scârbită. Voiam să urlu și să mă zbat, să încerc să evadez din locul acesta, dar nu puteam nici măcar să îmi mișc degetele. Îmi simțeam toți mușchii din corp paralizați și incapabili să execute vreo mișcare. Ceva îmi dădea impresia că persoana din fața mea era iadul pe pământ. Mă făcea să mă simt extrem de vulnerabilă în fața sa. Știam că viața mea era în mâinile sale. Un zornăit ușor de lanțuri se auzi din celălalt capăt al încăperii, făcându-mi părul să se ridice pe brațe. Bărbatul rânji și își întoarse privirea spre locul de unde se auzise sunetul. Mi-am ridicat capul și am încercat să deslușesc ceva în lumina difuză. În câteva momente, bărbia mi-a fost apucată brusc, iar capul întors spre bărbatul dinaintea mea. I-am simțit mâna tremurândă, ștergându-mi obrazul de lacrimi. Atunci, privirile noastre se intersectară, încăperea transformându-se într-un Rai al visării. Un sunet atât de mic și de neînsemnat întrerupse momentul de tăcere. Un bărbat înalt, bătrân, cu privirea aspră și ochi nemiloși intră în încăpere.