Acea primăvară purtase numele ei

4.8K 51 2
                                    

Oana Nour...

Acea primăvară purtase numele femeii cu chipul cel mai adorabil şi cu caracterul cel mai sucit din lume.

Prietenul meu Alex afirmă că eu eram sedus nu atât de calitățile ei minunate, cât de caracterul ei nesuferit.

Dar nu este aşa.

Eram fascinat cu adevărat de tot ce însemna ea...

Cele patru anotimpuri din acel an au trecut rapid, în doar trei luni de zile. Ele au ținut exact atât cât am fost împreună cu Oana. Mă indragostisem de ea fara sa prind de veste. O fiinta pe care o crezusem cea mai ordinara din toate cate sunt, a devenit pentru mine cea mai incantatoare din toate cate pot fi. Am descoperit ca o iubesc nespus, nefiresc de mult, abia dupa ce ne-am despartit, cand trebuia, logic, sa urmeze si celelalte perioade ale unui sentiment de acest fel: de dezindragostire, de dezvrajire, de deziubire.

Dar in cazul meu a fost altfel.

Pe Oana am inceput sa o plac cu adevarat atunci cand dragostea dintre noi - un fel de a zice relatiei noastre - se sfarsise.

Cum a putut ea, Oana Nour, sa ma converteasca sa tin la dansa atat de mult?

Pentru mine acest lucru e un mister la fel de inexplicabil ca si cel care face tractoarele si masinile sa urce cu frana trasa dealul dintre Orhei si Peresecina.

Totul a inceput intr-o zi de martie, cu soare rece si zapada calda, cand Oana si prietena ei Nuţi, Nutzi sau Nu, cum isi zice chiar ea, iesisera din case pentru a se bucura ca, in sfarsit, pleaca iarna.

Orasul nostru e unul mare, dar nu chiar atat de mare incat sa te poti rataci in el. Pe bulevardul care poarta numele celui mai falnic domnitor al nostru, Stefan cel Mare, chiar in fata magazinului ,, Vinurile Moldovei'', cu salile lui celebre de degustare, in acea zi de miez de martie, zacea prabusit un tanar. Lumea multa, care trecea in susul si in josul strazii, era nevoita sa se fereasca sau sa paseasca peste trupul lui chircit, cautandu-si de treburile si de angoasele ei.

Unii dintre cei care il vedeau cazut in pragul vinariei sau, neatenti, dadeau peste el, nu-si puteau retine revolta, si sa nu comenteze: ,,Se imbata dis-de-dimineata!'', ,, Uite-l, maica, a vomat pe el!'', ,,Niciun pic de obraz!''

Un tanar june in uniforma de cadet, dupa ce l-a pasit in mersul lui grabit, a facut cativa pasi inapoi si i-a tras cu papucul in coaste, mormaind suparat: ,, Betivul dracului! Ne faci orasul de ras!'', smulgand aprobarea si din partea altor trecatori: ,, Ce vrei, daca tara are ghiurghiuliu destul!'', ,, Astia beau pana-si beau mintea!'', ,, I-a iesit cabernet-ul pe nas!'', ,,Uite-l, ca-i curge vin si din urechi!''

Atunci, luate cu vorba, s-au impiedicat de betiv doua tinere. Una n-a pregetat sa exclame: ,,E mort beat! Si uită-te la el, e destul de tanar...''

Cealalta s-a oprit si i-a spus: ,,Nu e beat... E doar bolnav...''

A scos imediat telefonul mobil din poseta si a sunat la Salvare. In curand  a sosit o ambulanta si tanarul a fost pus pe o brancarda si dus direct in sala de operatie a Spitalului de Urgenta.

Tanarul care fusese cules din faţa celebrului magazin de vinuri eram eu.

M-am trezit tarziu pe pat de spital.

Un medic in halat alb statea, ca un inger pazitor, langa patul meu: ,,Ehe-e! Bine-ai venit de pe ceea lume, tinere! Ai avut o peritonita. Ti-a plesnit stomacul si continutul lui s-a revarsat peste organele interne. Stii ce inseamna asta? Moarte sigura. Daca se mai intarzia cu 5-10 minute, stateai acum de vorba cu Sfântul Petru si nu cu mine. Considera ca te-ai nascut in camasa. ,, Salvarea'' te-a cules repede si te-a adus direct in sala de operatie, unde stateam cu bisturiul pregatit. Am mai avut cazuri de astea si stiu ce inseamna''.

Asa l-am cunoscut pe profesorul Stancu.

Stiam de problemele mele cu stomacul. Veneau din anii studentiei. Aveam si dureri. Dar ele mi se pareau suportabile. Nu m-am adresat medicilor din lipsa de timp - ne ajunge timp pentru toate, si numai nu pentru propria sanatate - , dar si dintr-o fobie capatata in copilarie fata de halatele albe. Ii evitasem pe cat puteam.  Am si cativa prieteni medici, care imi ureaza mereu: ,,Iti dorim sa fii prietenul medicilor si nicidecum pacientul lor''.

In boxa de recuperare imi amintisem ca in acea zi nefasta mergeam prin multime pe strada principala a orasului, cand am simtit brusc niste taieturi puternice in stomac. In curand durerea a devenit insuportabila si eu am inchis ochii ca sa se faca intuneric. Atunci cand soarele a disparut din inalturi, si totul - oameni, case, masini, arbori - a inceput sa se invartejeasca in jurul meu, am cazut in plina strada. Simteam cum alunec într-o lume straina și rece. Trecătorii se fereau de mine. Sau părseau peste corpul meu, cautandu-si de drumul lor. Ace de gheata îmi străpungeau tot corpul. ,,Ajutor!'' tipa înlăuntrul meu, dar buzele nu mi se supuneau. Vocea nu ma mai asculta. Nimeni nu ma auzea. Nimeni nu ma vedea. Deși orașul era plin cu oamenii. Pentru mine însă, în acele clipe, el era pustiu. Niciun om. Nicio fiinta care să-mi dea o mina sa ma ridic.

Privirile mi se scufundara și ele într-un întuneric compact și numai auzul continua sa înregistreze tot ce se întâmpla în preajma mea, auzeam clar zgomotele mai apropiate sau mai îndepărtate, larma copiilor din scuarul de alături, vântul din platanii de pe bulevard, vuietul automobilelor care răsuna înfundat ca un foșnet de mare, pașii harsaiti ai trecătorilor, strigăte, șoapte, conversația celor doua femei, salvatoarele mele, care zăboveau lângă mine în așteptarea ambulantei, intercalata de fraze de-ale altor trecatori, cuvinte banale pe care urma sa le iau cu mine, o ultima amintire din aceasta lume, care m-au făcut atunci, în acele clipe, sa cred ca viata cu toate ale ei este cel mai nepreţuit cadou făcut omului: cat e ora? unu? ce ai hotărât? nimic, stau în casa lui pe post de mobila, atunci pleacă, la o parte, fetelor, luați-vă mortul din drum, mucles, moșule! afla, draga, ca iubirea e ca un tren în viteză din care, dacă nu știi sa sari, te omori, uite-l pe unul aburit, care a căzut pe bec, ma cearta fără să-mi spună nimic, știi vorba cu dealul? valea!, nu e atât de simplu, asta de pe jos se vede ca a mâncat sticla, sterge-ti ochelarii, ca ai vedenii, nație!, suntem făcuți unul pentru altul: el - bun, eu - rea, dragostea e chioara, dar nu-i oarba, m-am convins nu o data de asta, haida- de! băiatul, ce-i cu el?, a căzut în butoiul cu melancolie, e amicul vostru, fetelor? sa va ajutam?, lasă-i în plata Domnului, nu le acorda atenție, omul nu iubește când vrea el, ci când îi vine timpul, e-he, as vrea eu sa nu am dreptate, nu ni se suprapun sentimentele, nu suntem pe aceeași lungime de unda, haida-de! crede-mă ca asta e un joc de pisică, e zbor cu penele smulse, nu știu, zău!, e cearta mea cu mine însumi, potoleşte-te, furtunico, viata e făcută din principii, nu din exclamații, uite și Salvarea! salut - salut!, unde e bolnavul? mortul e bolnavul?...

Am fost urcat într-o autosanitara. Am prins sa aud lucrurile tot mai stins. Ca într-un coșmar care se îndepărta și el de mine.

Apoi am avut sentimentul ca am murit.

Te blestem să te îndrăgosteşti de mine!Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum