Pierdut [FINALIZAT]

Ce?

Ce? Unde mă aflu? Şi de ce sunt dezbrăcat? Ce este cu camera asta de marmură? Ahhh capul mă doare atât de tare. Nu îmi amintesc cum am ajuns aici, dar asta nu e lumea mea. E o altă lume de care nu aparţin.

Cu greu mă ridic din pat, un pat masiv din lemn, şi mă îndrept spre imensa fereastră. Dau draperiile la oparte şi nu îmi vine să cred ochilor. Sunt într-un castel. Ce mama naibii caut eu într-un castel? Când am ajuns aici? Nu are cum să fie adevărat.

Chiar dacă este o glumă, cineva a muncit destul de mult ca să mă aducă aici şi să facă ca totul să pară atât de real. Adică costumaţiile, caii, fânul, găinile, soldaţii şi a lor armuri, închiriatul locului şi câte şi mai câte. Asta e o glumă dusă la extrem. Dar rămâne întrebarea: Ce caut eu aici?

Bine măcar că nu mi-am pierdut memoria. Să recapitulez. Sunt Eric şi am 19 ani şi sunt anul 1 la facultate. Este bine până aici. Ar trebui să fiu îmbrăcat cu nişte blugi şi un tricou, eventual hanorac în funcţie de vreme, plus tenişi. Aici nu mai e bine, lipsesc hainele. Ar trebui să fiu în anul 2099, dar după cum se vede sunt cu mult în urmă, cam pe la 500 şi ceva. Acum să vedem ce zice oglinda deşi eu mă simt la fel. Chiar sunt la fel, adică ochii albaştri, părul blond, tot 1.75, se putea mai bine, aş fi preferat mai înalt, dar e bine. Ba nu e bine. Unde mi-a dispărut tatuajul? Fond de ten? Nu se ia, nici cu apă nici cu salivă. Asta nu e de bine. Sau e de bine? Înseamnă că visez, dar totul e prea realist, adică sunete, culori, simţul tactil, totul e normal. Mă muşc de limba poate mă trezesc. Nu merge. Încep să mă muşc de mână, dar nici asta nu merge, şi mai şi  doare ca dracu. Dau cu pumnul în zid, bună idee, numai sângele nu mi-l dădusem până acum.

Mă întorc înapoiîn  pat cât să-mi adun gândurile şi să mă calmez, trag cearşafurile peste mine şi stau şi mă uit pe tavanul care era decorat cu diferite modele. Păcat că nu am fost bun la istorie ca să îmi dau seama după arhitectura cam din ce perioadă este.

Tresar când văd uşa cum se deschide şi pe ea intră un tip îmbrăcat într-o chestie ciudată, care îi lasă pieptul bine lucrat la vedere. Destul de înalt, părul negru şi ochii galbeni?! Parcă ar fi din chihlimbar. Şi încă ceva, se pare că şi orientarea mi-am păstrat-o, deja simţeam cum sângele mi se urcă la cap. Emana acea aură de linişte dar şi de teamă. Nu cred că vrea să mă omoare, dacă îşi dorea asta, sigur nu mai eram acum viu şi stand într-o cameră atât de bună. Ok! Deci am luat-o razna şi chiar cred că e realitatea.