Lady S și bodyguardul [+18] (I)

Capitol 1 - Intro

Sofia

Apăs la maxim accelerația bolidului negru, care face astfel să scoată un zgomot puternic de motor și mai mulți pietoni se uită admirativ după McLaren-ul meu supărat.

Dar nu la fel de supărat ca și mine.

După ce mă pierd prin câteva străduțe mai înguste și sunt sigură că am scăpat de cei doi idioți puși sa mă păzească inutil, pot în sfârșit să îmi reconfigurez traseul spre destinația mea. Singurul loc unde pot să fiu eu, alături de singurele persoane care mă cunosc și mă înțeleg cu adevarat. Surorile mele de suflet.

Inima încă îmi bate cu putere după excesul de adrenalină de mai devreme, dar îndată ce intru pe autostradă, setez o viteză constantă și simt că pot să respir linistită. Mai verific din când în când dacă mașina reapare în spatele meu, însă drumul e liber și sunt tot mai linistită. La naiba cu ei, la naiba cu toți... Și nu pot să nu mă gândesc la viața mea, la copilăria mea.

Visul oricărei fetițe este să fie prințesă, să locuiască într-un palat mare în care i se fac toate poftele, să fie răsfățată și să primească rochii și bijuterii colorate și într-o zi să se căsătorească cu un prinț, mai mult sau mai puțin pe un cal alb.

Eu am trăit acest vis. Era viața mea de zi cu zi, însă realitatea nu este atât de ușoară ca în jocurile nevinovate ale copiilor. Nu aveam libertatea să mă joc când vroiam și unde vroiam. Să nu mai menționez că nu mă puteam juca cu cine vroiam... Fiecare minut îmi era programat. Chiar și timpul pe care îl petreceam cu părinții. Privind acum în trecut, pot spune că programul meu era mai încărcat ca al unui adult normal. Aveam cursuri speciale de învațat chiar și cum sa fac o fundă sau cum să mănânc fiecare bob de mazăre cu furculița în mâna stângă.

Școala era floare la ureche. Școală fiind impropriu spus, pentru că aveam profesori care veneau la castel special pentru mine și cei doi frați ai mei mai mari. Până la vârsta de 7 ani vorbeam cursiv 3 limbi străine și în curs de învățare a altor 4. Mama era obsedată să stim cât mai multe și mă considera la vârsta perfectă pentru a asimila toate aceste informații. Ținea foarte mult la imaginea familiei regale, fiind verisoara primară a Reginei și cea mai bună prietenă a acesteia.

Nu se punea problema ca eu sa fiu privită ca o potențială mostenitoare a tronului Spaniei, fiind mult prea mulți înaintea mea, însă asta nu era important pentru ea, care nu își dorea decât ca toți sa fim o familie mare, fericită și... perfectă. Câteodată o simțeam mai apropiată pe Regină, care mereu se juca cu buclele mele blonde, făcându-i mereu plăcere să îmi împletească părul. Ea avea 4 fii, dar nicio fată, așa că eram preferata ei. În comparație cu mama, ea îmi trecea cu vederea stângăciile și nu ținea să mă corecteze de fiecare dată și să îmi controleze fiecare mișcare.

La 16 ani a fost prima căreia i-am spus dorința mea cea mai mare: să plec la studii în altă țară, departe de rigiditatea familiei regale, departe de pretențiile lor și de tot ce reprezenta acel loc. M-a privit cu lacrimi în ochi și m-a luat în brațe, șoptindu-mi la ureche "Te înțeleg perfect..."

Nu pot să spun că puteam lua această decizie singură, pentru că aveam niște responsabilități chiar și la acea vârstă, dar știam că ea mă susține. Așa că am avut discuția aceasta cu mama, care a fost complet împotrivă sugestiei mele. Nu fusese de acord cu această idee nici când fratele meu cel mare a vrut să studieze în Anglia, cu atât mai puțin nu era de acord cu mine, care vroiam sa plec în State. Era deja o jignire la adresa familiei regale. Am încercat să o fac să înțeleagă că eu nu sunt făcută pentru viața la palat și că nu mă văd toata viața zâmbind și dând mâna cordial cu tot felul de oficialități la evenimente caritabile și dineuri pompoase. Mă simțeam una din mascotele curții regale și acea imagine nu îmi plăcea deloc. Vroiam mai mult. Vroiam libertate, independență. Nu control. Au fost luni întregi în care simțeam că visul meu nu se va îndeplini niciodată și că mereu voi fi prinsă în acea cușcă de aur. Simțeam că mă sufoc și plângeam din ce în ce mai mult. M-au trimis mai des în vacanțe prin toată lumea, dar nu mă ajutau. Controlul lor mă urmărea peste tot și oricum inevitabil mă întorceam tot la palat și asta mă făcea constant nefericită.