Lady S și bodyguardul [+18] (I)

Capitol 3

Sofia

Cu greu reușesc sa fac ce mi-am propus în discuția cu Tara, și anume să ignor prezența acestui bărbat în apropierea mea. Iar atunci când reușesc să mă pierd în treburile mele, vine un momen în care îmi ridic privirea și el e acolo, iar stomacul meu se strânge pentru o fracțiune de secundă.

Dacă am sperat că în câteva zile o să mă obișnuiesc, lucrurile par să meargă în defavoarea mea și cu fiecare clipă devin tot mai conștientă de privirile lui ascunse, de maxilarul încordat când mă întâlnesc cu diferiți oameni, de corpul rigid când trec pe lângă el, de suava aromă a parfumului lui pe care încerc să o simt în adâncul creierului meu când e lângă mine...

De unde naiba a venit asta, nu știu. Eram obosită după ce tocmai terminasem o întâlnire și nu am vrut decât să îmi satisfac curiozitatea în lift, el fiind la câțiva centimetrii de mine în ascensorul mic. Și-a dat seama imediat de intenția mea și a rămas nemișcat, privindu-mă cu acei ochii albaștrii în care m-am pierdut preț de câteva secunde. Avea pupilele mărite și atunci mi-am dat seama de gestul meu și de temperatura care crescuse brusc în acel spațiu mic și m-am dat imediat înapoi.

Când am ajuns acasă, am mâncat din nou singuă. El preferă să mănânce după ce eu mă retrag în dormitor sau în birou unde lucrez până mai târziu și nu îl mai văd până dimineață când mă primește cu aceeași privire întunectă, accentuată de parul lui șaten închis și mereu îmbrăcat la fel de elegant. Iar când își deschide un nasture în plus la cămașă, corpului emană parcă și mai multă masculinitate, iar eu sunt cuprinsă de fiori calzi de fiecare dată.

Și cu toate astea suntem de câteva zile împreună în aeeași casă și îmi dau seama că în încercarea mea de a-l evita, nu am vorbit mai deloc cu el și nu știu nimic despre acest bărbat.

De data asta ne întoarcem acasă puțin după 8 seara. Mi-e foame, dar știu ca azi e ziua în care vine un Chef de la restaurantele lui Amber să îmi gătească.

Mă întorc spre Nicholas și îmi iau inima în dinți:

- Presupun că nu ai luat cina, nu?

- Nu încă, răspunde scurt.

- Ai vrea să mâncăm împreună în jumătate de oră? Nu îmi place să mănânc singură când știu că la câțiva metrii de mine mai este cineva care poate să îmi țină companie.

Nu continui mărturisindu-i că uram când eram mică să mănânc singură în timp ce o guvernantă sau un servitor mă păzea în partea dreaptă.

- În acest caz o să fiu în bucătărie în treizeci de minute.

- Fac un duș și ne vedem acolo. Cred poți să te faci puțin mai lejer între timp.

Zămbesc ușor, aruncând o nouă privire la corpul frumos îmbrăcat la fel serios, dar fața lui rămâne în continare rigidă și nu răspunde.

Mă bucur că nu a trebuit să duc muncă de convingere cu el pe tema asta, ce să zic...

Treizeci de minute mai târziu mă întorc cu ușoare emoții în bucătărie, însă sunt luată prin surprindere să îl văd în același costum, doar ca nu mai are sacoul pe el și și-a suflecat mânecile la cămașă.

- Asta înseamnă pentru tine "lejer"? ridic o sprânceană.

Și atunci ridică și el o sprânceană.

- Mai bine de atât nu se poate.

- Dacă zici tu, renunț la discuție, că pare că aș duce-o într-un punct mort.