Fisura

7: Nu e loc pentru tine

         S-a inchis. 

         Ochiul ala s-a inchis rapid si a redevenit iar doar o scanteie mica. 

        Ce e in spatele lor, in spatele tuturor oamenilor pe care ii intalnesc, e asemenea unei linii subtiri ce seamana cu o fisura intr-un perete ce adesea se mareste si devine asemenea unui petic sclipicios. Pare sa fie in viata acel locusor, caci reactioneaza la fiecare gest facut de posesorul ei.

        Luminile alea sclipesc atat de tare si de viu si de... Explodeaza nebunele alea, parca sa imi faca in ciuda, de faptul ca le constientizez.

        -De ce baietii organizeaza curse, in fiecare saptamana cand tu vii acasa? Haide, zi-mi! Cand vii tu acasa, mereu se intampla ceva rau. Malina are dreptate. Mai bine nu mai vii aici. Trebuia sa ramai la tara unde iti e locul!

       Urletele micutei Lira, m-au facut sa imi iau alt reper. Astazi, ca niciodata, ceva se intampla in locul nostru, ascuns de ochii lumii. Era ciudat cum puteam vedea toate aceste forme, in spatele fiecarui om, insa in spatele meu nici atat. Fiecare sentiment, le dadea o noua culoare.

        Ma uitam in lingura goala, încercând din răsputeri să îmi imaginez macar, ca am si eu o dungă din aia, doar ca nu sunt constienta de ea. Oricât de mult as fii vrut sa o vad... ea nu era acolo.

         -Nu stiu nimic.

         -Normal ca nu stii! Tu stai unde nu trebuie sa stai. Mami! Iunie, minte! Ea e cea rea! Trebuie pedepsit, stii, da? De ce s-a intors aici? Ai zis ca o data ce pamantul te inghite, acolo trebuie sa si ramai! M-ai mintit! Ea mereu vine aici! Asta nu e casa ei!

         Mama a oprit-o rapid. Si-a aruncat prosopul din mana si s-a dus repede la ea, uitand-se in ochii mici si albastrii, ai fetei ce puteai sa juri ca e menita sa ajunga o viitoare zeita. Mama ii facea pe plac si o imbraca mereu in rochii inflorate, pieptanandu-i parul blond si fin, facandu-i fel si fel de impletituri si nu numai. A fost de ajuns sa o priveasca pret de o clipa, si s-a linistit pe data. 

      -Nu te priveste ce fac! Taci si mananca mai bine, am zis uitandu-ma la mama care a preferat sa ma ignore, intorcandu-se la a pregati masa. Mama, imi dai masina ta astazi? Plec din district si aparent oamenii aici nu se deplaseaza folosindu-si....

      -Ba ma priveste ce faci! a adaugat Lira, intrerupandu-ma violent. Cand intrii in camera aia a ta, dispari cu saptamanile! Mal zice ca viermii ca tine, nu au ce cauta aici.

      -Te inseli, am zis calma. Sunt cat se poate de sigura, ca Malina imi spune ca sunt un gandac. Locul nostru prin urmare, e aici. E o bucatarie, nu? Ma aflu cu alte cuvinte, in familie.

      -Yack! a raspuns scarbita, refuzand sa manance. Imi sta mancarea in gat, din cauza ta!

      De fapt, traieste cu impresia asta, caci mereu cand vin sau plec de aici, nu e prin preajma... destul de trist. Ajunge sa creada toate prostiile Malinei, cu usurinta.

        A fost necesara o privire scurta de-a mamei ca ea sa se potoleasca inca o data, inainte ca eu sa vorbesc. Dar nu a durat prea mult. O clipa mai tarziu, jucandu-se cu lingura in farfurie, Lira mi-a zis furioasa:

        -Malina unde e? I-ai facut rau si ei, pentru ca stie ce faci tu? Am stiut ca o sa se ajunga aici. Nu mai bine nu mai vii acasa? Nu esti de-a noastra. 

        -Nu a venit acasa? am intrebat confuza. Am vazut usa inchisa de la camera ei si am crezut ca doarme. Mereu doarme pana dupa-amiaza, asa ca nu m-am sfiit sa vad ce face.

        -Nu iti dau masina, mi-a raspuns mama intr-un tarziu, nu prea asa de fericita. Malina nu a venit dimineata acasa. Nici pe tine, de fapt nu te-am auzit cand ai venit. Nu te-a adus nimeni, hm?