Comentarii Bacalaureat

"Povestea lui Harap-Alb", de Ion Creangă

"Povestea lui Harap-Alb" este un basm apărut inițial în revista "Convorbiri literare", în 1877, pentru ca ulterior Mihai Eminescu sa-l publice în revista "Timpul".
Tema textului
Tema este reprezentată de ideea parcurgerii unui traseu inițial de către un tânăr, astfel învățând tainele existenței. De asemenea, tema confruntării dintre bine și rău se individualizează la Creangă prin deplasarea accentului de la eroismul de natură fizică întâlnit în basmele populare, la eroismul de natură spirituală. Nu forța fizică și capacitatea de a mânui arme vor demonstra superioritatea lui Harap-Alb, ci bunătatea, modestia, credința în Dumnezeu, milostenia sau loialitatea. Din acest punct de vedere, protagonistul este un antierou tipic, pentru că nu-şi înfruntă adversarii în luptă dreaptă, ci afirmă valorile binelui prin alte mijloace. George Călinescu consideră că în acest basm " eroul de soi bun se găsește sub orice strai și la orice vârstă".
Titlul textului
Prin substantivul "poveste" titlul atrage atenția că textul are tendințe realiste. Antroponimul "Harap-Alb" este un oximoron prin care se evidențiază contrastul dintre aparență și esență. Astfel, termenul "Harap" desemnează oamenii cu părul și pielea de culoare închisă făcând trimitere la țiganii de la noi sau la sclavii din Orient. Pe de altă parte, termenul "Alb" sugerează condiția nobilă a tânărului, dar și drumul metaforic pe care acesta îl parcurge de la inocența copilăriei la înțelepciunea maturității.
Acțiunea
Acțiunea romanului se desfășoară linear, cronologic, episoadele sunt redate prin înlănțuire, cu motive specifice și frecvent întâlnite de la un basm la altul. Textul este organizat în nuclee narative, fiecare secvență constituind o etapă de inițiere. Chiar dacă acțiunea este tipică unui basm, accentul cade asupra semnificațiilor simbolice ale călătoriei mezinului.
George Călinescu identifică în orice basm și mai ales în cele populare un tipar narativ structurat în patru secvențe inegale ca lungime, dar la fel de importante: starea de echilibru inițial, elementul perturbatoriu, recuperarea echilibrului și restabilirea echilibrului. La Creangă, elementul de echilibru inițial este mai puțin evident decât în basmele populare, pentru că textul începe ex-abrupto cu precizarea intrigii încă din primul paragraf. Ea se concretizează printr-un prejudiciu identificat prin motivul împăratului fără urmași pe linie bărbătească, așa încât Verde Împărat îi cere fratelui său să-i trimită pe cel mai vrednic nepot pentru a-i urma la tron.
Semnificația basmului
În estetica basmului, George Călinescu afirmă că cel mai generos nivel de lectură este cel simbolic. Astfel, eroul lui Creangă parcurge mai multe etape ale unui drum inițiatic care sunt marcate prin câteva simboluri.
În primul nucleu narativ el trece peste un pod, simbol al trecerii fără întoarcere sugerând plecarea de acasă și despărțirea de familie. În acest episod fiul de crai învăță că ajutorul dat celorlalți Îți este răsplătit, că este bine să-ți dovedești curajul, să prețuiești tradițiile și protecția părintească. El ia de acasă obiecte care au aparținut strămoșilor, simbol al conștientizării identității. Odată cu trecerea podului, eroul intră într-o altă etapă de inițiere.
Cel de-al doilea nucleu narativ este reprezentat de prima călătorie și inclusiv de întâlnirea cu spânul. Înfruntarea necunoscutului este simbolizată aici de intrarea în pădurea ca un labirint.
În plan simbolic, pădurea este spațiul preferat al literaturii fantastice, fiind un loc în care oamenii se pot rătăci cu ușurință și care generează sentimente de spaimă.
Odată pătruns în pădure, mezinul îl întâlnește pe spân, moment ce coincide cu refuzul inițial de a intra în vorbă cu unul dintre cei de care tatăl său îi spusese să se ferească. Până la urmă, văzând pericolele din jur, se lasă convins de spân să coboare în fântână, căzând astfel în capcana sa. În plan simbolic, coborârea în fântână constituie o altă etapă a maturizării. Spânul nu are nevoie de o slugă, ci de o altă identitate, dar nu îl omoară pe Harap-Alb, ci îi ia doar banii, cartea și armele. De asemenea, spânul face legământ numai până ce sluga va muri și iar va învia, dar nu pentru eternitate, întărind ideea că:"moartea este prima condiție a oricărei regenerări"-Mircea Eliade.
Eroul trebuie să moară ca o ființă profană pentru a putea învia ca un inițiat, vrednic să conducă împărăția lăsată de unchiul său.
Moartea lui Harap-Alb din finalul basmului este, așadar, una simbolică ce confirmă ideea că: "omul moare în viața de mai multe ori. Prin moartea lui se dezleagă blestemul."-Mircea Eliade.