"Oh Doamne, nu pot să cred!!"
Stăteam în fața celui mai genial iubit din lume, radiind de fericire. Sean era cu încheietura mâinii drepte înspre mine și cu mâneca de la cămașă ridicată, dezvăluind superbul tatuaj. Litera "K" era scrisă atât de frumos.. de caligrafic. Eram atât de impresionată încât orice lucru legat de tatuaj mă fascina. Pielea era înca roșie, încât îmi era frică să și ating. Mi-am ridicat privirea către Sean, iar zâmbetul meu îmi dădea de gol orice emoție.
"Ei bine, ce părere ai?" mă întreabă în timp ce pe chipul său își face apariția un mic zâmbet, știind deja ce gândesc.
Am dat să deschid gura și să-i spun că este cel mai frumos cadou, dar cuvintele nu ieșeau. Plină de extaz, am sărit în brațele lui și l-am sărutat ușor. Când am dat să mă îndepărtez, m-a tras și mai tare spre el, mâinile lui plimbându-se pe spatele meu, unindu-și buzele cu ale mele într-un alt sărut; unul ce devea din ce în ce mai pasional. Adoram când își plimba mâinile pe corpul meu, conturându-mi ușor formele; îl adoram pe el. Fiind oboșnuit să-și strecoare mâinile pe sub tricou când făcea asta, acum am putut simți cum a strâmbat din nas când și-a adus aminte că eram îmbrăcată într-o rochie, făcându-mă pe mine să zâmbesc.
"Râzi de necazul altora, ă?" murmură în timp ce încearcă să își recapete respitația, lipindu-și fruntea de a mea. "Oricum ar fi, pot foarte ușor să scap și de rochia asta și să fac ce și cum îmi convine, doar o știi", cuvintele lui au reușit să mă facă să înroșesc. Era adevărat tot ce spunea. Îmi știa fiecare punct sensibil și știa cum să mă facă să-l doresc; iar acum exact asta făcea. Dorința creștea din ce în ce mai mult iar sângele îmi pulsa în vene. Nu ar fi fost prima dată; locuind cu el în casă ar fi fost și imposibil, dar de fiecare dată avea același efect asupra mea.
Eram atât de prinsă în sărut încât cu greu am realizat că mâinile lui îmi ridicau ușor rochia, oprindu-se când au ajuns în dreptul fundului, poziționându-le posesiv. Am scos un geamăt în momentul în care l-a strâns puternic; mereu i-a plăcut să-mi reamintească în diferite moduri că "ce este al meu este și al său". A coborat cu sărutul pe gât, alinându-mi pielea cu atingerile sale, oprindu-se în dreptul sânilor, strâmbând din nas.
"Aș vrea să spun că urăsc rochia asta.. dar nici eu nu pot minți atât de bine" mi-a șoptit la ureche înainte să se îndepărteze de mine. "Dar pot să recunosc că aș fi mai degrabă acasă decât aici, în momentul ăsta" a adăugat, făcându-mă să-mi dau seama ce urmărește.
------------------------------------------
"Sean, m-am săturat! Jur pe ce vrei tu că m-am săturat! Dacă știam că așa va fi, nu ne-am mai fi mutat împreună." M-am răstit la el în timp ce simțeam cum nervii mei ating cote maxime. "Tu nu ai obosit să te cerți zilnic? Nu ai obosit să faci atât pe indiferentul? Chiar îți face plăcere să fii nepăsător când vine vorba de mine? Pentru că eu, cu siguranță nu pot fi la fel!" Mi-am continuat discursul,iar lacrimile din ochi au început să își facă apariția. M-am așezat pe canapea și mi-am fixat privirea pe el; stătea nemișcat în fața mea, iar singurul sentiment care se putea citi pe chipul său era frustrarea. Frustrat că stă să-mi asculte "aberațiile" în loc să facă altceva, mai stupid, cel mai probabil.
"Ai terminat?"
"Da, am terminat-o. Noi doi."
------------------------------------------------
Stăteam la coadă la Starbucks așteptând să-mi iau o cafea și să-mi continui plimbarea pentru a mă mai liniști. Am regretat acele cuvinte încă din momentul în care le-am rostit; nu din cauza a ceea ce am spus, ci din cauza indiferenței de care dădea Sean în continuare. Nu i-a păsat că tocmai am pus punct relației; cel puțin asta a lăsat să se vadă.
