"Kate..." a murmurat Sean din nou. Tot ce făceam era să ne privim. Pentru un moment, jur că am uitat și cum se respiră; privirea mea era concentrată asupra lui. Spre deosebire de mine, tipul din spatele meu nu era la fel de absorbit de Sean, făcându-mă să-mi mut privirea către el când a murmurat o înjurătură.
"Nu ești bună de nimic." a rostit scârbit. Oh, ce mi-aș fi dorit să-i dau un pumn în acel moment, dar din păcate avea dreptate; nu puteam nici să mă țin pe picioare. "Tu cine mai ești?" spune întorcăndu-și privirea sictirită către Sean de această dată. "Vrei să-ți ajuți prietena amețită?"
Nu numai el aștepta ca Sean să spună ceva, să scoată un sunet, orice; ci și eu. Nu a ieșit nimic din gura lui. Stătea în fața holului sprijinit de un perete, privindu-ne. Încercam din răsputeri să-mi controlez lacrimile și să mă conving singură că era beat, drogat, speriat, orice. Încercam să mă conving că nu a reușit să facă orice sentiment pe care l-a avut pentru mine să dispară, întrucât nici să nu-i pese de ce pățeam.
"Prietenul la nevoie se cunoaște," îmi spune și mă apucă de braț, ridicându-mă în picioare și trecându-și mână pe sub a mea pentru a mă putea ține pe picioare. "Știi cum se spune, frumoaso, ai grijă cu cine te împrietenești." În timp ce zâmbea mândru că a reușit să scoată o asemenea replică, mă ajuta să înaintez, îndreptându-ne exact către Sean. Nu aveam puterea necesară să trec triumfasa și nepăsătoare pe lângă el, așa că atunci când am ajuns în dreptul lui, am închis ochii, lăsându-mă mai mult trasă de acel tip.
Am deschis ochii la imediatul contact dintre talia mea și o mână, oprindu-ne.
"Mă scuzi?" Mârâie tipul. "Care e problema ta?"
"Problema mea se întâmplă să fie ea. Și e o mare problemă."
Sean.
Aș minți dacă aș spune că nu-mi pierdusem speranța în el din momentul în care nici nu se obosise să spună ceva pentru a mă ajuta măcar să scap de tip, dar acum sunt mai fericită că niciodată.
"A prins vrăbiuța glas?" Râde, tachinându-l pe Sean.
"Las-o în pace și promit că o să scapi puțin mai ieftin decât ce a pățit ea." Pentru o secundă nu înțelegeam la ce se referă. Ce pățisem? Nu pățisem nimic. Ok, m-am speriat puțin, ce-i drept. Puțin mai mult, dar în rest eram ok.
"Scutește-mă." Îi răspunde, apucându-mă de mână și trăgându-mă după el, făcându-mă să scot un scâncet. Umărul; asta era. Aș fi dorit să urlu de durere în momentul ăla, dar ceva mă oprea.
"Să nu spui că nu te-am avertizat."
Primul și ultimul lucru pe care l-am mai simțit a fost contactul meu cu parchetul și o durere de cap groaznică, după care totul devenise încețoșat.
---------------------------------------------------------------------------------------------
"OH HAIDE! NU POT SĂ CRED!"
Țipetele Maliei s-au intersectat cu visul meu, făcându-mă să mă trezesc.
"Au." A fost singurul cuvânt pe care am reușit să-l rostesc când am încercat să mă ridic pe coate. Aparent, a fost destul pentru ca atenția Maliei să fie schimbată de la televizor, către mine.
"S-a trezit frumoasa din pădurea adormită? Prințul nu-i acasă, îmi pare rău."
"Haha. Las-o mai moale, îmi bubuie capul," Spun, încercând să zâmbesc la gluma ei pentru că era evident că în nici un caz nu puteam să râd; abia puteam să stau sprijinită pe coate. "Ce s-a întâmplat cu mine?"
