Prima zi de liceu

2.4K 56 24
                                    

   Dormeam liniștită când panarama aia de ceas a sunat arătându-mi că e ora 7:00. Merg la baie mă spăl pe față și fac un duș scurt. Am ieșit din baie ducându-mă spre dulap ca să îmi aleg hainele pe care le voi îmbrăca.

    Mi-am ales  o pereche de blugi tăiați,  un tricou alb cu un mic decolteu și o pereche de teniși negri. Mi-am luat ghiozdanul și am plecat la liceu .După 20 de minute am ajuns în fața liceului, toate privirile erau îndreptate spre mine .Mai erau și câteva fete care șoșoteau ceva despre mine dar am decis să le ignor și m-am îndreptat spre biroul directorului .

   Bat la ușă directorul acest spunându-mi că pot intra. Din biroul lui a ieșit un băiat înalt cu ochii verzi și păr negru. Puteai să te scufunzi în ochii lui de vis, ceea ce am și făcut m-am lăsat vrăjită de ochii lui, dar vocea directorului mă trezește la realitate.

-Anastasia poți intra!

-Bună ziua domnule director!

-Bună ziua, clasa ta va fii 9B, vei avea și un dulap mai exact pe cel cu numărul 66. În caz de se întâmplă ceva ești bine venită aici.

-Vă mulțumesc.

-Poftim cheia dulapului tău.

-La revedere! Spun în timp ce plec.

  Am căutat dulapul cu Nr.66 timp de 10 minute până când l-am găsit . Deschid dulapul și îmi bag cărțile de care nu am nevoie în el .

-Perfect voi întârzia la oră dacă mai stau să caut și clasa. Spun eu nervoasă.

-Te ajut eu! îmi spune o voce de fată.

-Bună mă numesc Anastasia.

-Încântată, eu sunt Lara.

-Îmi arăți te rog unde e clasa a 9 B?

-Desigur acolo merg și eu .

    Îmi arată unde e clasa, intrăm și  mă așez în ultima bancă. După un minut își face apariția profesorul de matematică si normal că ma pus să mă prezint clasei ceea ce am și făcut.

  În sfârșit s-a terminat ora plictisitoare. Mă apropi de ușă și când să plec profesorul ma chemat la el.

-Anastasia! Mă strigă el și jur că am putut vedea cum si-a scăpat ochii în micuțul meu decolteu.

-Da?

-Dacă ai nevoie de meditație la matematică să îmi spui, pot să te ajut eu dacă vrei.

-Vă mulțumesc de propunere, însă nu am nevoi. Îi spun şi plec.

  Mă întâlnesc cu Lara și plecăm împreuna în curtea liceului. Acolo îl văd pe acel băiat care ieșise din biroul directorului .

-Cine e băiatul ăla? o întreb pe Lara arătând spre tipul cu păr negru și ochii verzi .

-Pff ,ăla e nesuferitul de Alex.

-Cine?

-El e cel mai rău băiat din liceu. Și toate fetele sunt topite după el.

-Serios nu pare rău de loc. Și în primul rând eu nu sunt topită după el.

-Mă bucur că nu-l place pentru că ți-ar frânge inima. Le bagă pe fete în pat și după le părăsește .

-Băieți sunt tâmpiți! spun eu uitându-mă la el.

-Ai dreptate !

  Sună clopoțelul de intrare și mergem în laboratoarul de biologie. Doamna de biologie era super simpatică avea părul șaten ochii căprui și părea de vreo 28-29 de ani .

-Bună copii azi ca de obicei veți avea ora cu clasa 10C .

  Pe ușă au intrat mulți elevi printre care și el . Doamna ne așeză unul de a 9 și unul de 10 în bănci . Și ghiciți ce eu nimerisem să stau în bancă cu el .

   Doamna ne dă o broasca să o disecăm. Pff ,îmi e milă de ele. Trebuie să fac un plan să le salvez așa că îi cer profei voie să merg la baie aceasta lăsându-ma  și nu știu ce a fost în capul meu de am apăsat alarma de incendiu. Ce plan prost am avut! Toți elevi au evacuat școala ,unii erau panicați iar alții erau nepăsătoru. Am mers în laborator am luat toate broscuțele și le-am aruncat pe geam.

        Și normal că nu puteam scăpa bazma curată pentru că profesorii deja căutau vinovatul. Toți s-au întors la clasele lor la fel cum noi ne-am întors la laboratorul de biologie.

-Cine a apăsat butonul să se ridice în picioare și să recunoască. Spune profa de biologie însă nimeni nu se ridică. Alex tu ai apăsat butonul ?

-Nu eu l-am apăsat. Dar aș fi vrut so fac! spuse partenerul meu.

-Dacă vinovatul recunoaște nu va fi pedepsit foarte aspru. Nu mai puteam ascunde adevărul aşa că m-am ridicat în picioare.

- Eu am apăsat butonul. Spun eu și toți se uitase la mine crezând că glumesc.

-Tu? întreabă doamna.

-Da, eu.

-Bine, atunci te rog să te duci în biroul directorului și el îți va spune care e pedeapsa te.

   Plec din sală și mă îndrept spre biroul directorului. Bat la ușă , intru și îi povestesc ce am făcut.

-Anastasia de ce ai făcut asta?

-Păi....din cauza broscuțelor, îmi era milă de ele......știu că am greșit dar promit că nu se va mai întâmpla.

-Bine dar să știi că după ore ai 2 ore de detenție și trebuie sa vorbesc cu părinți tăi.

-Bine, la revedere.

-La revedere.

   Se terminase orele și am mers la detenție, în sală era doar Alex și gașca lui de băieți "răi". Mă așez în ultima bancă și stau acolo făcându-mi temele .

   Eram cam iritată de privirea băieților mai ales că știam că eu sunt aubiectul lor de bârfă dar i-am ignorat. Trecuse cele 2 ore de detenție plictisitoare și am plecat acasă .

   Când am ajuns m-am uitat la un film de dragoste și mă plictiseam. Pe jumătatea fimlului cineva bate la uşă.

-Poliția deschide !!

             Dependentă de tine prostuleUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum