-A doua oară când am ieşit cu Ash a fost mult mai bine. Harry era plecat şi am putut să stăm acasă liniştiţi şi să ne uităm la un film.
”-Şi dacă se întoarce?
Ashton mă privea cu teamă.
-Nu o să se întoarcă. E plecat cu mama la bunica. Acum, te linişteşti, te rog, şi mă ajuţi să aleg un film?
M-a sărutat uşor apoi s-a aplecat spre coşul în care zăceau zeci de filme. A ales unul, apoi l-a ridicat spre mine.
-Serios? Dead Silence? Nu mai bine alegeai ceva mai potrivit pentru o întâlnire?
-Pentru un băiat, cel mai potrivit film pentru o întâlnire este un film de groază.
-Dar eu mă sperii repede.
-Tocmai. O să fiu lângă tine tot timpul.
I-am zâmbit. Am înţeles la ce se referea. Ne-am aşezat pe canapea iar Ash a pornit filmul. Nu a durat mult până m-am speriat şi mi-am afundat capul în gâtul lui. Şi-a pus o mână după umerii mei şi m-a strâns în braţe lângă el.
-A dispărut?
-Nu.
-Poţi să îl opreşti, te rog?
A oftat, oprind filmul. Am mai stat câteva minute exact în aceeaşi poziţie apoi m-am ridicat, privindu-l. Arăta atât de drăguţ cu mutriţa lui tristă, cu ochii mari şi cu părul ciufulit... Mi-am întins braţele, în speranţa că va veni la mine. Asta a şi făcut. S-a apropiat de mine, mi-a prins talia şi m-a strâns la el în braţe. Mi-am lăsat capul pe umărul lui, închizându-mi ochii.
A fost un moment drăguţ, până ce telefonul meu a sunat. L-am ridicat de pe măsuţa de cafea, privind numele fratelui meu strălucind pe ecran. Am oftat, răspunzându-i.
-Gemm, în 5 minute ajungem acasă. I-a fost rău bunicii şi a trebuit să facem cale întoarsă. Mi-a zis mama să te sun ca să te anunţ.
Gura mea probabil că a luat forma literei o. Am soptit un „ok” apoi am rămas cu telefonul la ureche ca paralizată, ascultând linia moartă fără a reacţiona.
-Ce a spus?
-Că ajunge în 5 minute acasă. Băiatul ăsta ţine să îmi strice orice întânire!
Ash a zâmbit, luându-şi geaca din cui. Mi-a pupat nasul, apoi m-a sărutat uşor, urmând să iasă pe uşa din spate. L-am urmărit cum a sărit gardul, îndepărtându-se încet. Înainte să ia curba s-a întors, făcându-mi cu mâna. I-am răspuns cu acelaşi gest, zâmbind, deşi eram tristă."
-De ce erai tristă, mami?
Emily se fâţâia de colo-colo, piciorusele ei micuţe scoţând scârţâituri înfundate pe parchetul vechi din casa familiei Irwin. Gemma a zâmbit, luându-şi fetiţa de mânuţe.
-Pai, scumpo, pe atunci eram sigură că nu voi avea nici o şansă la o întâlnire normală cu Ashron. Nu atâta timp cât mă ascundeam de Harry. Pentru că el era mereu cu ochii pe mine, gata să îmi strice orice întâlnire, cu orice băiat.
Gemma a râs, luându-şi fetiţa în braţe. Emily s-a aşezat pe genunchii mamei ei, aşteptând în linişte următoarea parte a poveştii. Era curioasă de peripeţiile prin care au trecut părinţii ei şi de atenţia mult prea mare acordată de Harry relaţiei celor doi.
